18 noiembrie 2024

Manifestări de Ziua Eroilor în mai multe localități băcăuane

Ziua Eroilor Neamului a fost marcată, joi, 28 mai, de Ziua Înălțării la Ceruri a Fiului lui Dumnezeu, în mai multe localități din județul Bacău, dar în condițiile impuse de combaterea pandemiei de Covid-19. La manifestări au participat un număr redus de persoane, în unele localități și reprezentanți ai mediului politic și administrativ local. Am primit informații și imagini de la asemenea manifestări din Bacău, Onești, Moinești, Comănești, Măgirești, Orbeni și Tescani.

 Am fost, în Bacău, la ceremonialul organizat la Monumentul Eroilor din Cimitirul Central de Filiala „Corneliu Chirieș” a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”. În prezența unui număr restrâns de membri ai filialei, dar și a militarilor de la Batalionul 631 Tancuri din Bacău, care au asigurat garda de onoare la Monument, a comandorului Valerian Popescu ă șeful Statului Major al Bazei 95 Aeriene Bacău și al maiorului Cristinel Breahnă, comandantul Garnizoanei Bacău, preotul militar Daniel Masala a oficiat un scurt tedeum pentru pomenirea eroilor patriei. De lângă gardul Cimitirului au asistat la eveniment mai mulți civili băcăuani.



 

„Conform ordinului Ministrului Apărării Naționale, în condițiile impuse de pandemia de Covid-19 – ne-a declarat col. (rtr) Paul Valerian Timofte, președintele Filialei Bacău Cultul Eroilor – am depus coroane de flori la Monumentul Eroilor din Cimitirul Central al municipiului Bacău, în memoria tuturor celor care au căzut pentru neam și țară de-a lungul timpurilor. Noi, românii, nu am avut o zi specială pentru o astfel de comemorare decât după Primul Război Mondial, când s-a hotărât ca cei căzuți pe câmpurile de luptă să fie adunați în cimitire, în osuare sau în mausolee. În 1920 a fost dat primul Decret pentru exproprierea terenurilor și au apărut cimitirele eroilor. Județul Bacău are cele mai multe cimitire ale eroilor din Primul Război Mondial, 14 de toate, cu osemintele ostașilor din mai multe armate, aproape 80.000 de militari. Președintele de onoare al Comitetului pentru aplicarea acestei inițiative a fost chiar Regina Maria, iar secretar viitorul patriarh al României, Miron Cristea. Din Comitet făceau parte miniștrii de Război, de Interne, miniștrii Domeniilor, Cultelor, Muncii, Ocrotirilor Sociale, dar și șeful Marelui Stat Major și reprezentantul bisericilor ortodoxe române, comandanții grupurilor de Grăniceri și de Jandarmi, plus cinci soții de generali care au luptat în război, iar unii chiar au pierit acolo. A mai fost ales și un profesor universitar. Pe 12 septembrie 1919 a fost înființată Societatea Mormintelor Eroilor Căzuți în Război. Dumnezeu să-i odihnească în pace!”.

La Moinești – ne-a informat col. (rtr) Vasile Ilie – a avut loc o slujbă de pomenire a Eroilor Neamului și a Pompierilor Militari căzuți la datorie, în Biserica pompierilor militari. Au fost prezenți și

senatorul Viorel Ilie și primarul Valentin Vieru, dar și colonelul veteran Ioan Procopie, președinta subfilialei Cultul Eroilor Gabriela Biea și col. (r) Gelu Margine.

Manifestări similare au avut loc la Comănești, la Orbeni, la Tescani și la Măgirești.

Coroane de flori au fost depuse și la Monumentele Eroilor din Onești. „Astăzi, când sărbătorim Înălțarea Domnului la cer de pe Muntele Măslinilor – a spus primarul Nicolae Gnatiuc -, îi pomenim pe cei mai curajoși dintre noi, pe cei care s-au jertfit pentru neam și țară, pe cei al căror nume va fi veșnic pe buzele noastre, eroii neamului românesc. Indiferent de pandemie, stare de urgență sau de alertă, faptele lor trebuie rememorate și transmise generațiilor viitoare, constituindu-se în exemple de urmat!”.

La toate monumentele și cimitirele eroilor au fost depuse coroane de flori.

 

Petru Done




Descoperă mai multe la Desteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014