20 decembrie 2024

Manifestare a credintei pe strazile orasului

În Duminica Floriilor, sau Duminica Patimilor, în Biserica Catolica este celebrata anual Ziua Tineretului. În Bacau aceasta zi a fost marcata printr-o Liturghie care a avut loc în catedrala “Ss. Petru si Paul” la ora 18.00, urmata de o procesiune pe strazile orasului. Aceasta zi care deschide saptamâna patimirii Domnului nostru Isus Cristos invita pe toti crestinii sa aprofundeze misterul crucii prin care dobândim mântuirea.
În lumea întreaga au avut loc în aceasta zi manifestari ale tinerilor, care unesc suferintele din viata lor cu crucea Mântuitorului. Initiatorul acestei Zile Mondiale a Tineretului a fost venerabilul papa Ioan Paul al II-lea în anul 1984. În fiecare an, papa a transmis un mesaj special pentru tineri, tema propusa de papa Benedict al XVI-lea în acest an fiind: “Învatatorule bun, ce trebuie sa fac ca sa mostenesc viata vesnica?” (Mc 10,17).
În acest context, in Bacau a avut loc o ampla manifestare a tinerilor catolici, adunându-se în jurul crucii tineri si credinciosi de toate vârstele din Parohia “Sfântul Nicolae”, dar si din Parohiile “Sfânta Cruce” si “Fericitul Ieremia” din Bacau, din comunitatea Izvoare, de la Colegiul National Catolic “Sfântul Iosif” si din alte parohii din jurul Bacaului. Momentul central l-a constituit celebrarea sfintei Liturghii, în cadrul careia a fost proclamata Patimirea Domnului nostru Isus Cristos dupa sfântul evanghelist Luca, urmata de o reflectie asupra mesajului papei Benedict al XVI-lea. Tinerilor le-a fost amintit faptul ca ei sunt speranta lumii si ca trebuie sa caute în Cristos izvorul fericirii lor.
A urmat o marturie vie a acestei sperante, când tinerii au purtat crucea si au participat cu entuziasm la celebrarea Caii sfintei cruci pe strazile orasului Bacau. Pornind din fata catedralei au mers pe strazile Mihai Viteazu, Ana Ipatescu, 9 Mai… Din când în când s-au oprit si au rememorat un moment din drumul crucii lui Cristos. Cântarile religioase specifice au însotit întreaga ceremonie. Aceasta marturie publica constituie dovada ca Isus Cristos este speranta noastra, iar marturia tinerilor ne invita pe toti sa reflectam asupra propriei vieti si a modului în care exprimam credinta noastra.

Pr. Petrica Tamas




spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img