27 noiembrie 2024

Mâna lungă a Întunericului

Nici nu a cântat bine cocoșul de trei ori, că liderii europeni care țipau, vitejește, la Putin încep să aibă probleme. Boris Johnson s-a trezit că aproape întreg cabinetul îl părăsește ca să-l forțeze să demisioneze, Macron a fost pictat frumos într-un serial despre corupție, premierul bulgar a căzut sub moțiunea de cenzură, prim-ministra Estoniei a demisionat. Cancelarul Scholz mai are o strigare și s-a început o anchetă după o petrecere cu droguri. Președintele Biden se face de cacao în fiecare zi.

„Putin e de vină!”, ar fi tentați să strige unii, precum, altădată, Arhimede în baie. Dar ar greși. Putin ar fi mulțumit cu acești lideri care, zi de zi, îi ridică mingea la fileu și arată rușilor „putreziciunea Occidentului”. Nu ar avea nici un interes să-i schimbe, după cum zice și axioma aia celebră „să nu întrerupi inamicul când face greșeli”.



Nu, de după toate scandalurile care au însoțit demisiile sau anchetele deschise de autorități se ițesc umbrele serviciilor secrete – probabil – americane care au demarat operațiunea de „damage control”.

Spre exemplu, operațiunea căreia i-a căzut victimă Macron – cea cu UBER – a fost coordonată de aceleași instituții de presă care au publicat documentele Panama Papers. Premierul britanic, care a pus umărul la dărâmarea precedentului Guvern, este lovit cu același gen de arme, fiind părăsit de propriii miniștri, într-o coordonare prea perfectă pentru a fi naturală.

Actualii lideri occidentali și-au dezamăgit stăpânii care i-au pus. De fapt, pare că Deep-State-ul a căzut în propria sa capcană: liderii de cârpă, numai buni să facă sluj în față intereselor oculte ale celor care i-au instalat la butoane, s-au dovedit ineficienți în războiul hibrid împotriva Rusiei. Nu au putut mobiliza masele, nu au convins publicul și au ratat cu succes izolarea Moscovei pe plan internațional.

Deocamdată li se arată pisica, dar putem să ne așteptăm ca,  într-un interval destul de scurt, de câteva luni, să vedem ori noi lideri în fruntea guvernelor occidentale și noi idei de punere la respect a lui Putin, ori mișcări aparent sinucigașe ale actualilor lideri, caz în care ne vom lua adio și de la UE și de la multe alte lucruri.

 

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014