20 decembrie 2024
OpiniiEditorialMama voastră, de coțcari!

Mama voastră, de coțcari!

De multe ori am gândit că, de-aș putea, i-aș da în cap statului. L-aș frauda cât pot de mult. Dom’le, da’ i-aș bubui tun după tun, ca la nuntă, fără număr. De ce? Păi, de-aia, pentru că statul ăsta mă pune pe mine la regim, și mă mai și suprataxează ori de câte ori se zdruncină bugetul și economia, de parcă eu aș vinovat de asta. Păi nu v-am ales noi ca să faceți treabă? Nu de aia stați câte patru ani, acolo, la căldurică? Ce mama naibii am eu cu faptul că în sistemul public, în general, se cheltuie, cu nesimțire, bani, cu vagoanele, fără ca măcar unul de-al lor să pună frână?

De ce-s eu vinovat că statul ăsta de incompetenți mănâncă cu polonicul de fiecare dată când se vor din nou în funcții, dar rânjesc ca vitele când e să crească pensiile, sau să facă ordine în spitale, în școli, prin tribunale și pe unde mai sunt lefegii de stat degeaba, unde numai sănătate nu se face, nici educație, nici justiție, nimic. Altfel, de ce niște nemernici care au dat un tun de un miliard (numai cu vaccinurile din pandemie) nu sunt trimiși să plătească înfundând pușcăria. De ce șpăgarii din spitale sau din școli ori din alte instituții mai sunt liberi să profeseze? De ce primarii, la fel de șpăgari, sunt „scăpați” printre degete de autorități și, acum, stau „bine mersi” și râd în fața televizoarelor la cum se burică unii să-i aducă acasă?



La fel și procurori, polițiști, sportivi ș.aș.m.d. De ce, după un timp nepermis de mult, justiția le „curăță” praful din jurul buzunarelor, reabilitându-i, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic anormal. Mă uit la toți infractorii dovediți, fie că-s foști politicieni care tăiau și spânzurau acum vreo 15-20 de ani (aud că o mai fac și acum, unii, dar din umbră), fie că-s prinți nerecunoscuți sau afaceriști penali, proxeneți și smardoi. Bă nene, da’ de ce nu-mi dai și mie bani să-mi fac o casă, de exemplu, dar, în schimb, trimiți miliarde pe la partide, la biserici, la ONG-uri și mai știu eu unde (sau nu)?

Sau măcar să plătești funcțiile astea la care se tot înghesuie mulți (inclusiv cele de parlamentari) cu salariul minim pe economie, dar de-acum … 5 ani, cam de când nu au fost majorate lefurile unora care chiar muncesc. Să le tai și toate ajutoarele pe care le tot dai îmbuibaților de la București, fie că-s la transportul public, fie la cantină, la curent, chirie sau altele. Apoi, să vedem, se mai îmbulzește unul, pe la vară, ca să pun ștampila în dreptul lui? Mama voastră, de coțari!

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

spot_img