Taxati in plus pentru canalizare
Instiintarea de modificare a tarifelor pe care bacauanii au primit-o de la Compania Regionala de Apa a starnit nelamuriri si indignare. Pe fluturasii raspanditi prin cutiile postale se vorbeste despre majorarea tarifului la serviciul de canalizare. Din confruntarea datelor din comunicatul de presa si de pe site-ul companiei reiese insa si o modificare de pret la apa rece. Locatarii incearca sa obtina lamuriri de la asociatiile de proprietari, insa nici angajatii acestora nu stiu mai multe.
Compania de Apa Bacau a anuntat o modificare de tarife. Fluturasii primiti in cutiile postale ale consumatorilor se refera la o majorare a costurilor pentru serviciul de canalizare. Consumatorii considera nejustificata modificarea de tarife si sunt nemultumiti de calitatea serviciilor. “Dupa cum ne-au livrat apa, in bataie de joc, nu ar trebui sa mai creasca niciun tarif, ne-a declarat Nicolae Asaftei, un abonat al Companiei de Apa. De atatea ori am avut apa murdara fara ca macar sa fim anuntati! Am stricat rufele in masina de spalat, dar cand veneau facturile, plateam tot consumul la pret intreg, de parca apa ar fi fost perfecta. Intai sa ne furnizeze servicii de calitate si abia apoi sa creasca tarifele. Se aude mereu ca fac investitii, dar noi, consumatorii, nu suntem niciodata in avantaj.”
Si mai drastice economii
Facturile de la Compania de Apa si mai ales coeficientii de corectie care umfla costurile de intretinerii la bloc sunt spaima locatarilor. Din acest motiv, economia este cuvantul de ordine al abonatilor companiei. “Eu incerc sa reduc atat cat pot consumul, ne-a declarat Ana Zapartan. Sunt pensionara si este greu sa achit facturile. Cand spal vasele, de exemplu, pun apa la incalzit pe aragaz, apoi o torn intr-un lighenas in care pun apoi detergent. Le spal in apa aceea, apoi le clatesc tot in lighenas, desi curge apa la robinet. Asa ca orice modificare de tarif, chiar si la canalizare, este o veste foarte proasta pentru noi.” Si Iuliana Caliman ne-a declarat ca deschide cat mai putin robinetul, de teama facturii. “Fac economie in toate felurile posibil. Toata lumea face. Cat despre scumpiri, nu ma mai mira.” Locatarii spun ca vor contracara scumpirea serviciului de canalizare prin economii, “fiindca 90% din apa rece consumata o mai platim o data pentru ca se duce la canal”.
Scumpirea, un abuz
In asociatiile de proprietari, deciziile autoritatii nationale care a dat unda verde scumpirii sunt considerate un abuz. “In instiintarea pe care am primit-o, ni se spune ca va creste tariful la canalizare si se da vina pe autoritatea nationala de reglementare a serviciilor, ne-a declarat Sandu Sargu, presedintele Asociatiei de proprietari 65. Autoritatea asta decide asa, fara sa intrebe pe nimeni. Oricum, nu se justifica nicio majorare. Intai ar trebui sa se umble la calitatea serviciilor”. Alti reprezentanti ai locatarilor sunt chiar mai duri in aprecieri la adresa furnizorului. “Este o magarie, ne-a declarat Iuliana Chiriac, presedintele Asociatiei Caliugareni Nor. Cu toate acestea nu putem face altceva decat sa afisam vestea la scarile blocurilor, ca sa afle si locatarii de scumpire.”
Comunicare tulbure
Compania de apa este criticata pentru calitatea serviciilor si nici la capitolul comunicare nu sta mai bine. Am incercat sa lamurim neintelegerile cu privire la noile tarife, deoarece in comunicatul de presa nu se specifica daca acestea includ TVA sau nu. Am fost pasati intre sefi si intre subalternii acestora timp de mai multe ore. Cu 20 de minute inainte de sfarsitul programului, o angajata ne-a sugerat sa revenim in… 20 de minute. Capac peste toate, de la relatii cu publicul ni s-a taiat scurt vorba prin inchiderea telefonului. In cele din urma, am primit asigurari ca scumpirea vizeaza doar serviciul de canalizare. Deocamdata.
Doina Mincu
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.