27 septembrie 2024
OpiniiEditorialMâinile invizibile

Mâinile invizibile

În fiecare an tot aştept acea mare transformare a lumii, despre care vorbesc unii filosofi. O transformare care va antrena multe schimbări, implicând adevărate revoluţii în diverse tehnologii, în reţelele sociale, etc., dar şi o semnificativă schimbare a relaţiilor umane. Or, la acest aspect am fost atentă, parcurgând nişte scrieri de dată recentă, de filosofie, economie politică, sociologie. Pentru că singurul lucru important este ceea ce ne face umani, mai umani.

În aceste noi viziuni se vorbeşte despre nivelul foarte ridicat al diferenţelor sociale, al inegalităţilor, care ar implica nevoia unor măsuri de redistribuire a beneficiilor. Şi, la un moment dat, îmi sare în ochi un citat din părintele economiei, Adam Smith, care spunea că indivizii care îşi urmăresc propriul interes vor fi conduşi, „ca de nişte mâini invizibile”, să acţioneze şi în interesul public. Iar acest lucru ar fi posibil dacă oamenii ar fi recompensaţi şi pentru beneficiile aduse semenilor . În fine, am mai zăbovit asupra unei idei la care rezonez.



Şi anume, aceea că aptitudini şi atitudini precum compasiunea şi responsabilitatea morală pot fi induse, conturându-se apoi ca nişte identităţi. Adică, se pot asimila şi chiar amplifica prin învăţare, prin punerea în practică. Carevasăzică, la şcoală, elevii pot studia cum să devină toleranţi, compasivi, cum să le pese de ceilalţi, interesându-se de binele comun, cum să fie mai umani, în final. Ne putem alege, aşadar, ce identitate vrem şi ne convine.

Cuvântul de ordine rămânând educaţia. Revenind la oile noastre, vreau să spun că mi-e imposibil să văd la noi asemenea preocupări şi o astfel de orientare spre binele comun. Dimpotrivă, la noi sunt extrem de active „mâinile vizibile” foarte apucătoare ale inşilor lacomi, hrăpăreţi, marii corupţi scoşi la scenă deschisă de DNA. Care nu au niciun sentiment de responsabilitate morală faţă de nimeni, nici faţă de ceilalţi oameni, nici faţă de ţara lor. Mai avem mult de aşteptat, se pare, până când vom simţi şi efectul binefăcător al unor „mâini invizibile”, care să dirijeze acţiunile oamenilor şi spre interesul public.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

spot_img