In interviul realizat cu fermierul Laurentiu Baciu, presedinte al unei organizatii care are in inventarul profesional probleme ale agriculturii si agricultorilor din România, am retinut o sintagma des folosita in ultimii ani, in presa de specialitate, in dezbaterile de pe la televizor, dar si in discursurile unor oameni unsi pe functii in structurile statului: daca iti vinzi pamântul (“a-ti vinde pamântul”, spune fermierul bacauan), iti vinzi identitatea, cu trimitere la politica europeana, care recomanda totala libertate in tranzactionarea terenurilor intre cetatenii din tarile membre ale UE.
Fara sa intram in “intimitatea” conceptului de identitate si “identitate nationala”, trebuie sa spunem ca aceasta tema se discuta de peste 150 de ani, iar la noi a fost pusa mai acut pe tapet prin anii ’80, atunci când fostul regim amesteca, in interes propriu, identitatea nationala cu patriotismul, alunecând intr-un nationalism barbar. Astazi, când vorbim de identitate nationala trebuie sa contextualizam, deoarece de la revolutia franceza si pâna astazi au avut loc importante mutatii economice, sociale, culturale mai ales, dar si ideologice si filozofice. Vorbim in ultimele decenii de “Globalizare si cultura nationala”, subsumata unei alteia care domina dezbaterile, si nu numai in Europa, cum este “Globalizarea si identitatea nationala”. Si unul si altul dintre cele doua concepte au nascut si intretin focul unor acerbe confruntari, in care campioana este Franta, care nici nu vrea sa auda de globalizare.
Realitatea este ca civilizatia occidentala câstiga tot mai mult teren, pentru care nu este nimeni vinovat, pur si simplu, se intâmpla, atât la nivel cultural, economic si informational. Revenind la pamântul nostru, solutia nu este impotrivirea brutala, ci identificarea acelor actiuni, politici, de prezervare a ceea ce este posibil din cultura si identitatea nationala, in era globalizarii, cu toate elementele ei, inclusiv/sau mai ales, când este vorba de pamânt/teren care, la noi, a devenit simbol al rezistentei si fiintarii noastre: pamânt strabun, glia stramoseasca, mostenire din batrâni, mormânt, hotar, trecut – prezent si viitor.
Da, viitor, daca intelegem ca pamântul nu este doar suport, poezie, legenda, ci si un mijloc de productie. Daca vom continua sa-l lasam nelucrat sau il vom exploata nejudicios, de ce nu, poate ca altii (europenii!) vor sti mai bine ca noi cât valoreaza astazi, deoarece – stie bine domnul Baciu -, taranul român, statul, institutiile lui fundamentale s-au lepadat de el.
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
