23 decembrie 2024

Mai strângem cureaua dar ne păstrăm tradițiile

Aprovizionarea pentru sărbătorile pascale a început din timp. Orice gospodină care se respectă are ceva ulei pus deoparte, câteva borcane sau cutii cu mazăre și pachete de făină albă „trei nule”. Anul acesta nu mai este penurie de drojdie. Ca măsură de prevedere datorată scumpirilor, în congelator așteaptă și o pungă de piept de pui pentru salata de boeuf. Ouăle de la găinile din curte se vând acum în piață cu un leu.

De săptămâna viitoare începe caruselul negocierilor pentru carnea de miel. În Bacău există un singur abator pentru sacrificare, la Nicolae Bălcescu, și un spațiu destinat pentru comercializare, în Piața Centrală. Anul trecut prețul cerut de producători la începutul lunii aprilie era de 30 de lei, față de 23-25 lei cât a fost în 2020.



Prețurile se reglează în funcție de cerere și ofertă

În cele două mari piețe din oraș, din sud și centru, tarabele sunt pline cu marfă de sezon, mai ales zarzavaturi. Prețul nu a crescut semnificativ la ceapă verde, salată, ridichi. Mai greu e cu roșiile și castraveții. De la conducerea Administrației Piețelor Bacău am primit câteva informații, legate de măsurile luate pentru această perioadă: „Desfășurăm activitățile cotidiene de întreținere, igienizare. Spațiul pentru comercializarea cărnii de miel va fi același, în hala de brânzeturi, la etajul unu.

Este și normal, comercianții care vin cu produse lactate au și resursele animale. De paștele catolic nu este așa mare aglomerație. Este greu de prognozat un preț, producătorii trebuie să testeze și ei piața. Așa cum s-au majorat toate, s-au scumpit și pentru ei nutrețurile, combustibilul. Trebuie să-și scoată cheltuielile.

Dar până la urmă piața dictează. Dacă omul nu are de unde și cumpără câte o bucățică, așa de-o poftă, e clar că se echilibrează cumva. Doar n-o să plece cu marfa acasă. Și vremea reprezintă un factor important în economia comerțului. Săptămâna viitoare este așa, ca un barometru pentru vânzările mai mari dinaintea sărbătorii ortodoxe.

Spațiul pentru comercializare este destul de generos. Să spunem că ne vin 20 de producători, sperăm, fiecare cu câte 10 miei în galantar. Se completează pe parcurs ce se vinde, putem face față fără probleme cererilor băcăuanilor. Toată carnea care se vinde în piață este certificată din punct de vedere sanitar.” Să ne pregătim frumos pentru sărbători.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img