Mai rau ca-n Angola

Haos. Cam asta e cuvântul de (dez)ordine, in Bacaul de azi. Cred ca nici dupa razboi n-ar fi fost o asa nebunie pe strazi, intre blocuri, prin gradini, peste tot. Oricum te intorci, dai de-o groapa – asa-zisa lucrare.

De luni de zile, se munceste ca-n Angola, fara spor, in acelasi ritm, dupa schema „lasa-ma sa te las”, de parca ar sapa la tunelul de sub Canalul Mânecii. Sa nu credeti ca ritmul asta pagubos tine cât lumea. Nuuuuu, decât pâna s-a umplut ceasul si baietii tre’ sa plece fiecare pe la casa lui. Caci maria sa constructorul nu pupa ore suplimentare, nici munca de weekend. C-asa-i la noi. Ca in Angola, cum va ziceam mai sus.

Ne-am temut cu totii ca ne va prinde iarna cu asa dezastru. Nah, ca aproape s-a implinit. Exact ca-n vorba aia: de ce ti-e teama, de aia nu scapi. Si as mai avea niste temeri, care, la fel, s-au cam adeverit in alte dati. In primul rând, am emotii ca o sa ne coste toata tarasenia de o sa ne rupa la buzunare, exact cum ne-a costat buboiul cu Bechtel, la scara mai mica, evident.

Apoi, cu ocazia finalizarii investitiei cincinalului, vor veni niste panglicari sa taie panglica (si asta, cel mai probabil, in prag de alegeri, ca sa ramâna adânc intiparita in memoria colectiva „marea realizare”). Si, sa nu-mi ziceti mie pe nume daca nu vom sta cu totii si vom privi, ca boii la doua paie, spre urmele cocktail-ului pe care ni l-au servit cu atâta marinimie edilul sef si compania. As pune chiar pariu, daca e cineva amator de ramasaguri, ca niciunul dintre baietii cu lopata nu va reface intreg orasul (macar ca la momentul de dinaintea inceperii lucrarilor).

Sincer, nu-i vad eu pe românasii nostri astupând si nivelând terenul, pentru a turna asfalt, ori plantând tufe de buxus si pomi in locul celor dezradacinati de excavatoare. Si nici iarba n-am s-o vad inverzind la primavara nu stiu carui an. Doar n-o s-aduca baietii suluri de gazon ca sa-l lipeasca peste gropile abia acoperite. C-asa-i la noi. Ca in Angola.