27 decembrie 2024

Mai puțini beneficiari de ajutor social, dar tot pe un loc fruntaș

Statisticile arată că în 2021 numărul beneficiarilor de ajutor social a scăzut considerabil față de anul anterior atât la nivelul țării, cât și în județul Bacău. Astfel, dacă în decembrie 2020 din întreaga Românie au primit acest tip de prestație socială 176.674 familii și persoane singure, în aceeași lună a anului trecut s-au bucurat de sprijinul financiar menționat mai sus 159.123 beneficiari, cu 17.551 mai puțini.

În consecință și suma plătită a fost mai mică, respectiv s-a diminuat de la 46.943.849 lei la 41.428.016 lei. În județul Bacău, numărul beneficiarilor s-a redus de la 9.609 familii și persoane singure la 8.879, dintr-o populație de 580.912 locuitori. Așadar, într-un an numărul ajutoarelor sociale acordate a scăzut cu 730. Legat de banii plătiți, în 2020 ajutoarele sociale au însumat 2.627.359 lei, iar în 2021 au coborât la 2.351.203 lei.



Totuși, Bacăul continuă să se situeze pe locul doi între județele țării în ceea ce privește atât numărul beneficiarilor cât și suma achitată lor, fiind devansat doar de Dolj. Din acest județ, în decembrie 2021, din populația de 621.046 locuitori, au primit ajutor social 10.013 familii și persoane singure, la ele ajungând o sumă totală de 2.648.429 lei.

Pe locul trei se plasează județul Buzău, unde din populația de 409.060 locuitori au beneficiat de ajutor social 7.819 familii și persoane singure, care au primit, în total, 1.923.345 lei. Revenind la județul Bacău, menționăm că în fruntea clasamentului pe localități se menține comuna Horgești, cu 413 beneficiari, în decembrie 2021, față de 434, în decembrie 2020.

Amintim că, potrivit Legii 416/2001, a venitului minim garantat, familiile și persoanele singure sărace au dreptul la un ajutor social al cărui cuantum diferă în funcție de numărul membrilor componenți. Astfel, familiile cu o persoană primesc lunar 142 lei. Cele cu 2 persoane iau 255 lei, cu 3-357 lei, 4-442 lei și cele care au în componență 5 membri beneficiază de 527 lei. Familiile și mai numeroase iau 527 lei la care se adaugă câte 36,5 lei pentru fiecare persoană ce depășește numărul de cinci.

 



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img