22 decembrie 2024

Mai putine sanse pentru unii someri

Bursele de locuri de munca au fost reduse la jumatate

De doi ani nu se mai organizeaza burse de locuri de munca pentru rromi si tinerii din centrele de protectie. Reprezentantul Agentiei de Forta de Munca afirma ca nu exista cerere si nici oferta. Doar 14 tineri din centrele rezidentiale au fost angajati anul acesta.

De doi ani numarul burselor locurilor de munca organizate la nivelul judetului Bacau s-a redus la jumatate. Daca pana in 2009 Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM) Bacau desfasura anual patru burse, in 2010 s-a limitat la doua si asa va fi si in acest an. A organizat bursa generala in primavara si, mai mult ca sigur, o astfel de oportunitate de a-si gasi un loc de munca le va oferi si absolventilor someri. Acestea se desfasoara in intreaga tara si sunt stabilite de catre Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca (ANOFM). De doi ani ANOFM nu a mai organizat bursa pentru rromi si nici cea pentru tinerii care parasesc sistemul de protectie a copilului. Ea a lasat la latitudinea agentiilor judetene sa intreprinda o asemenea actiune, dar putine dintre acestea au o astfel de initiativa. Agentia de forta de munca din Buzau va desfasura o bursa pentru tinerii din centrele de protectie iar cea din Dambovita, pentru rromi. De ce nu si in judetul nostru? "Nu sunt solicitari din partea agentilor economici, dar nici a celor care ar fi beneficiarii unei astfel de burse, ne-a spus Daniela Balan, purtatorul de cuvant al AJOFM Bacau. Nu se organizeaza decat daca este o oferta generoasa de locuri de la angajatori si ei nu reusesc sa gaseasca forta de munca. Intotdeauna se urmareste eficienta, pentru ca sunt cheltuieli si volum mare de munca la o asemenea bursa iar rezultatele nu sunt motivante." Reprezentantul AJOFM sustine, totusi, ca tinerii din centrele rezidentiale sunt sprijiniti pentru a-si gasi un loc de munca, prin incheierea de contracte de solidaritate. Dar in primul semestru din acest an au fost angajate astfel numai 16 persoane, dintre care o parte sunt din centre rezidentiale.



Doar 14 tineri angajati in 2011

Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) Bacau are, pana la ora aceasta, 40 de tineri absolventi ai unei forme de invatamant, care trebuie sprijiniti sa-si gaseasca un loc de munca. Dintre acestia, 12 baieti si 6 fete sunt persoane cu dizabilitati si au nevoi educative speciale. Ceilalti 22 sunt tineri aflati in dificultate numai din punct de vedere social. In primul semestru al acestui an, au reusit sa se angajeze 14 tineri. Putin fata de anul trecut, cand din cei 110 beneficiari ai Centrului pentru Deprinderi de Viata Independenta (CDVI) au fost integrati profesional 51, iar patru au fost recalificati. Tinerii si-au gasit loc de munca mai ales in servicii si constructii: unul e lacatus mecanic, 3 au fost angajati ca manipulanti, 4 sunt muncitori necalificati, unul e zugrav-vopsitor, altul, muncitor agricol intr-o ferma din apropierea Bacaului, doi sunt mecanici auto, unul, mecanic de intretinere utilaje si unul confectioner asamblor articole din carton. Angajarea s-a facut cu sprijinul CDVI si a celor 41 de firme care se afla in baza de date a DGASPC, numiti "angajatori de insertie". Din cei 14 tineri angajati in 2011, doar trei sunt persoane cu nevoi speciale. "Este greu sa incadrezi in campul muncii un tanar deoarece responsabilitatea angajatorului creste foarte mult, declara Sorin Birladeanu, director adjunct al DGASPC. Necesita instruire mult mai atenta, este nevoie de foarte multa rabdare si de multe ori chiar de prelungirea perioadei de adaptare la conditiile noului loc de munca. Ar fi ideal ca negocierea contractului de munca sa plece de la salariul mediu pe economie pentru a le putea asigura un sprijin mai mare pentru viata independenta”.
Silvia Patrascanu
Elena Tintaru



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img