5 noiembrie 2024

Mai puține documente la încheierea contractului de furnizare a energiei electrice

Vești bune pentru consumatorii care nu și-au schimbat furnizorul de electricitate. Astfel, băcăuanii care, până la 1 iulie, nu și-au reînnoit contractele la energia electrică, o mai pot face și după această dată. Autoritățile au intervenit pentru flexibilizarea procesului de încheiere a noilor contracte.
Reamintim că, de la începutul anului, piața energiei s-a liberalizat, în sensul că statul nu mai reglementează preţurile la electricitate.

Dacă, până la jumătatea anului, alegeau să încheie contracte cu unul dintre furnizorii de pe piața liberă, consumatorii ar fi beneficiat de o reducere la factură. În schimb, în cazul lor, facturile la electricitate vor crește, până la finalul anului, cu până la 13%. Cert este că acei clienți care au rămas la serviciul universal și vor să treacă în piața liberalizată vor avea mai puține documente de depus la dosar.



Asta după ce Autoritatea de Reglementare în Energie (ANRE) a simplificat procedura de încheiere a contractelor de furnizare a energiei electrice. Se dorește, astfel, flexibilizarea procesului de încheiere a contractelor de furnizare a energiei electrice. E drept că anunțul de simplificare a procedurilor de schimbare a furnizorilor făcut de ANRE a apărut cu doar o zi înainte de explozia facturilor pentru cei fără contracte noi.

Important de reținut este că a fost anulată obligativitatea prezentării actului de proprietate (actele de spaţiu) la încheierea contractului de furnizare a energiei electrice. În schimb, trebuie prezentată o declaraţie pe propria răspundere cu privire la dreptul de folosinţă a spaţiului. În declarație, va trebui precizată calitatea solicitantului (proprietar/coproprietar, unic moştenitor, comoştenitor, soţ, chiriaş, beneficiar rentă viageră etc).

Alte acte cerute în aceste cazuri sunt acordul solicitantului (în scris), aferent cererii de încheiere a contractului, o copie a actului de identitate, alături de amintita declaraţie pe proprie răspundere a solicitantului privind deţinerea unui drept locativ. Totodată, trebuie declarat și faptul că nu există litigii locative cu privire la spaţiul pentru care se solicită încheierea contractului.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri