Fenomenul Pestei Porcine Africane, semnalat prima dată în județul Bacău, în 15 februarie 2019, continuă să fie prezent și la această dată. În aceste condiții, autoritățile județene au intensificat măsurile de prevenție, în vederea reducerii impactului acestei boli atât la porcii din gospodării, cât și la cei din fondurile de vânătoare.
Prin urmare, ieri, 21 ianuarie, prefectul Liviu Miroșeanu a convocat o întâlnire cu toți responsabilii din județ pe această tematică, respectiv Direcția Sanitară Veterinară, Agenția de Protecție a Mediului, Garda Forestieră, AJVPS și fondurile de vânătoare și Jandarmerie. „Am discutat, în primul rând, despre responsabilitățile fiecărei instituții, în speță relația dintre DSV și Garda Forestieră Suceava și AJVPS, în ceea ce privește aplicarea măsurilor dispuse prin Comitetul Județean pentru Situații de Urgență – CJSU, cât și prin Centrul Local de Combatere al Bolilor – CLCB.
Pentru că erau niște inadvertențe, fiecare avea un punct de vedere diferit vizavi de această chestiune. Acum că lucrurile au fost clarificate, toată lumea știe ce are de făcut”, a declarat Liviu Miroșeanu, prefectul județului Bacău. În urma discuțiilor, s-a stabilit, printre altele, că Garda Forestieră, pe lângă obligația monitorizării, are și atribuția de a urmări ca toți administratorii fondurilor de vânătoare să dispună măsurile care se impun pentru prelevarea probelor atunci când apar situații de pestă porcină. Totodată, împreună cu reprezentanții fondurilor de vânătoare, s-a mai stabilit eliminarea mistreților prin folosirea pândei, nu și prin hăituire sau alte metode, în așa fel încât deplasarea animalelor să se facă pe distanțe cât mai mici cu putință, reducând astfel răspândirea virusului pestei porcine.
„În raportarea din martie 2019, în tot județul, existau 3.312 de porci mistreți. La o cotă de recoltare de 2.301 de porci pe tot anul, până acum au fost împușcați 1.853, plus 82 de exemplare găsite moarte. Ceea ce încadrează județul Bacău cu mai puțin de 1.000 de exemplare în toate fondurile de vânătoare, deci suntem pe cifra normală. Regula este ca, pe o rază de 13 kilometri în jurul focarului, tot efectivul să fie eradicat. În martie, la următoarea raportare, vom avea cifrele exacte ale efectivelor de mistreți rămași”, a subliniat prefectul Miroșeanu.
La final mai reținem că, la această dată, mai sunt active două focare primare de Pestă porcină africană și unul secundar, la porci domestici, în localitățile Pâncești și Scorțeni, respectiv 7 cazuri la porc mistreț în Fondul de vânătoare 43 Sascut (1 caz), Fondul de vânătoare 31 Parincea (3 cazuri), Fondul de vânătoare 29 Odobești – (1 caz), Fondul de vânătoare 33 Gioseni (1 caz) în localitatea Horgești, Fondul de vânătoare 41 Trebeș (1 caz) în localitatea Scorțeni.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.