Presa de ieri ne-a adus trista veste ca Inalt Preasfintitul Antonie Plamadeala nu mai este. Nu este locul sa evidentiez portretul marelui cleric, a carui dominanta este vasta cultura teologica, dar ma simt obligat sa relatez o intamplare relevanta pentru devotamentul sau in prietenie. In mai 2000, ma aflam la Sibiu, impreuna cu doamna Elena Bulai, directoarea Centrului de Cultura si Creatie „G. Enescu – Rosetti – Tescanu” de la Tescani. Eram delegatii doamnei Ioana Postelnicu pentru a-i prelua de la Primaria Sibiu diploma de „Cetatean de onoare al municipiului” (scriitoarea, stabilita in ultimii ani la Bacau, s-a nascut in Poiana Sibiului, in 1910). Dupa festivitate, am rugat pe una dintre doamne, consilier local, sa-mi faciliteze intrarea la mitropolitul Ardealului, caruia trebuia sa-i transmit un mesaj din partea Ioanei Postelnicu. Mi s-a spus ca este bolnav si ca este mai nimerit sa vorbesc cu unul dintre secretarii sai. Am fost – marturisesc – mai mult decat insistent si am cerut sa fiu primit personal de Inalt Preasfintitul intrucat Ioana Postelnicu ar dori – chipurile – sa stie cum arata si sa port un dialog direct cu cel care a zis o vorba memorabila cand prozatoarea a implinit 80 de ani: „Doamna Postelnicu, dvs. asistati acum la propria posteritate”. Am asteptat, in cladirea Mitropoliei, cam jumatate de ora pana cand am auzit magicul „Intrati!”, valabil – din pacate – doar pentru mine. Am pasit cu o sfiala nemarginita intr-un birou larg, captusit cu carti si publicatii, semn ca Inalt Preasfintitul nu se despartise de lectura. (In fotografia de alaturi se pot descifra trei titluri: „D. Staniloaie”, „C. Brancoveanu” si „Un geograf putin cunoscut – Chales Vogel”, alaturi de o mapa voluminoasa cu „Acte biografie Dr. honoris causa, diplome, titluri”). Mi-a intins usor mana, imbiindu-ma sa iau loc si atunci am inteles de ce a durat atat de mult primirea la Inalt Preasfintia Sa: mana dreapta si-o sprijinea pe o perna pusa direct pe bratul jiltului, semn ca partea aceasta a corpului era in suferinta. I-a facut realmente placere sa-si aminteasca despre Ioana Postelnicu si despre climatul spiritual sibian dintr-o vreme cand lua si el parte la intrunirile culturale. I-am cerut apoi un raspuns la mesajul scriitoarei asumate de Bacau si am obtinut incuviintarea de a inregistra pe reportofon vorbele sale. Fusesem avertizat ca intrevederea trebuie sa fie foarte scurta, dar harnica mea banda magnetica a imprimat un sfert de ora bun, discutand si despre patriarhul Nicodim Munteanu, si despre Manastirea Slatina de langa Malinii lui Labis, unde actualul mitropolit isi petrecuse o parte din viata de cleric (cu cateva saptamani inainte fusesem acolo, insotit de preotul Gh. Danila, doritor de a cunoaste locul unde e inmormantat Dionisie Udisteanu, autorul monografiei dedicate Manastirii Lipova). O usa intredeschisa ne-a dat de inteles amandurora ca vizita s-a incheiat. Am avut totusi vreme sa-i multumesc din inima pentru timpul daruit, iar el sa promita ca se va invrednici sa-i scrie Ioanei Postelnicu, nu doar sa-i vorbeasca. In drum spre primarie, vazandu-ma in al noualea cer de bucurie, ghidul meu nu s-a stapanit sa remarce: „Sunteti fantastic! Eu raspund de cultura in Sibiu, dar n-am putut sa intru la Antonie Plamadeala. Il vedeam numai la televizor. Dvs. azi ati venit si tot azi”… „Nu ati vazut cheia? Ioana Postelnicu…”
Am discutat apoi la telefon in ziua de 29 noiembrie 2004, la cateva ceasuri dupa ce scriitoarea se mutase la cele vesnice. Mi-a transmis, prin faxul Facultatii de Litere din Bacau, un mesaj pe care l-am citit in Biserica „Precista”. Ingaduie-mi-se sa-l intorc acum spre sufletul sau mare: „Dumnezeu sa-l odihneasca in pace si sa-l numere in cetatea dreptilor!”.
Scris de Ioan DANILA
