„La mănăstire se spune că vine toată lumea dar rămâne cine poate!”
Dumitru Epifanie Bulancea, starețul Mănăstirii Măgura Ocnei din Târgu-Ocna
Plecasem cu gândul de a găsi povești, acele povești care pot face diferența într-o lume agitată și plină de probleme. Iată-ne așadar în mașină în drum spre Târgu-Ocna, orașul care avea să ne aducă o poveste…și ce poveste! Ne măcinau o groază de lucruri și aveam o mulțime de întrebări, după ce ne-am documentat succind cam pe unde s-ar afla mănăstirea de pe colină. Aflasem că, la numai 15 kilometri de stațiunea Slănic Moldova, pe șoseaua ce o leagă de Târgu Ocna, la doar câteva sute de metri după trecerea podului peste Trotuș, intersecția la dreapta, pe un drum de beton prin pădure de circa 3 kilometri, este mănăstirea cu obște de maici, Măgura Ocnei.
Așa cum și o vorbă spune: „Călătorului îi șade bine cu drumul”, ni se potrivea și nouă de minune, zicala. Am vrut să găsim acea mănăstire. Am întrebat în stânga și-n dreapta ca până la urmă să dăm de drumul îngust și abrupt de beton care ne-a dus prin pădurea cu luminișurile copacilor tomnatici, prin care se zărea răzleț soarele. La nici măcar o sută de metri observasem două maici ce coborau drumul și ne-am zis triumfători: Ăsta-i drumul!
Mergeam și ne minunam de ce a putut face divinitatea în locul acela uitat de lume: copacii care erau ,,tolăniți” cuminte pe marginea drumului, frunzele ,,pictate” într-o multitudine de tonuri de maro și aerul…ce aer pur…mirifică zona aceea iar sus ne-au așteptat și mai multe…minunății. Ne-am bucurat ochii și sufletul până am ajuns acolo unde s-a creat un adevărat colț de Rai. Tot întru bucuria sufletului merg și cei care au nevoie de liniște sufletească și acea pace de care ne-a vorbit și duhovnicul locului, Dumitru Epifanie.
Are „de două ori câte opt”… ani
Așezământul monahal de la Măgura Ocnei este clădit în mijlocul pădurii, pe o colină aflată la altitudinea de 505 metri. Practic este îmbrățișată de pădure, protejată de răul exterior și plasată cât mai aproape de cer. Ajunși la mănăstire și întâmpinați de un ajutor de bază al locașului de cult, ne îndreptăm spre căsuța în care stă starețul.
O măicuță destul de tânără ne-a întrebat dacă vrem să vorbim cu starețul și am rămas în prag. Gârbovit de vreme, dar cu zâmbetul pe buze, starețul ne-a invitat în casa lui și am început să vorbim. Părintele află că venim de la Bacău iar zâmbetul de pe buze devine unul și mai larg, că eram dintr-o zonă foarte apropiată și dragă lui. Întrebăm ce oameni vin prin zonă.
„Ei, așa se întâmplă la biserică, omul vine la necaz”, apoi a adaugat că: „Sunt trei feluri de vizitatori care vin la mănăstire: sunt acei care au necazuri, cei care vin din credință și al treilea tip este tineretul, care vine, se uită și pleacă”. Întrebat ce vârstă are, începe să glumească cu noi că are „de două ori câte opt”, deși noi îi spuneam că ar avea cam șaptezeci de ani. Ne-a mai povestit că de 27 de ani este părintele duhovnic și că maica stareță are 87 de ani iar ea se ocupă, de fapt, cu gestiunea celor 40 de maici.
După discuția emoționantă pentru noi, cu starețul Dumitru Epifanie, însoțiți de o maică, am vizitat întregul locaș de cult, dar am făcut și un mic tur al camerelor pentru vizitatori, care au condiții foarte primitoare. La plecare, ca bun rămas, părintele ne-a spus înțelept: „Lăsați răul aici, la mănăstire!”
Mănăstirea Măgura este formată din biserica mare, care este amplasată în acelaşi loc cu modesta biserică de piatră din vechiul schit. Biserica este înconjurată de clopotniţă, asemănătoare unui turn la intrare, chilii pentru maici, stăreţie, bucătărie, trapeză, pivniţe, garaje, clădire cu 10 camere pentru închinători, cimitirul – organizat după tradiţia monahală, biserica din lemn din incinta cimitirului, care are alături o clădire impunătoare cu două etaje. În stânga bisericii se află o construcţie complexă, cu o suprafaţă de 500 metri pătrați, unde să găsește un paraclis pentru iarnă, o sală de mese, un beci şi o mansardă.
