14 noiembrie 2024

Macelul verde si simtul civic

A fost o vreme când cimitirele din Bacau umflau statisticile privind suprafata de spatii verzi, unde erau incluse cu generozitate. Vorba aceea: „Odihneasca-se in loc cu verdeata…”. Doar asa mai reuseam sa ne ridicam la genunchiul broastei in privinta normelor europene de verdeata pe cap de locuitor, de care inca suntem mai departe decât Luna de Pamânt.

Autoritatile se lauda cu niscai parculete amenajate prin cartiere. Bune, nimic de zis, dar sa vedem si reversul monedei: defrisari printre blocuri, la dorinta unor sefi de asociatii de proprietari decrepiti si anacronici, parcari in locul spatiilor verzi, invadarea zonelor verzi cu locuinte (vezi Parcul Gheraiesti, etc, etc.) Un exemplu proaspat de astfel de macel ecologic este lânga blocul Bancorex, unde, zilele acestea, se pune beton in locul singurului spatiu verde de acolo. Motivul: proiectul de modernizare a strazii Mioritei include un anumit numar de parcari, pe care nu au avut unde altundeva sa le amenajeze.



Avem o legislatie europeana care interzice construirea pe spatiu verde, suntem deficitari la suprafata de spatiu verde, însa, cu toate acestea, ignoram orice reguli, mai ales cele de bun-simt. Daca pâna în 2007, când s-a adopdat o lege care interzice explicit construirea pe spatii verzi, toti primarii si arhitectii sefi se plângeau ca nu au ce face si trebuie neaparat sa aprobe proiecte imobiliare în astfel de zone si în parcuri, fiindca, altfel, risca sa li se faca plângere penala sau sa plateasca din buzunar despagubirile cerute de investitor, acum legea ii protejeaza si este ilegal sa aprobi documentatii de urbanism sau sa dai autorizatii de construire pe spatii verzi. Cu toate acestea, betonarea spatiilor verzi continua.

La telefonul redactiei au sunat multi oameni revoltati care au reclamat distrugerea de lânga blocul Bancorex. Multi au preferat sa ramâna in anonimat. Vorba aceea: „o semnam, dar o dam anonima”. Toti locatarii din zona spun ca o parcare in locul spatiului verde nu era necesara, fiindca, oricum, este excedent de parcari in zona, iar copiii nu au unde sa se joace. Dar, nimeni nu a miscat un deget sa faca un protest, sa demonstreze un pic de simt civic, sa reactioneze „cu semnatura” in fata unei aberatii. E si acesta un motiv pentru care trebuie sa suportam abuzurile.

Ovidiu Pauliuc


Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014