Dublu aur, dublu argint și un bronz este palmaresul luptătorilor de la SCM Bacău adjudecat în cadrul Finalelor Campionatului Național U15 de la Târgu Mureș (05-07 iulie 2024). Un bilanț foarte bun având în vedere faptul că SCM Bacău a deplasat la această competiție 5 sportivi din această generație, toți fiind finaliști și toți încununându-se medaliați la finalul întrecerii.
Cei 5 laureați sunt :
Denisa Enășel – Aur – categoria 46 kg, campioană balcanică, multiplă campioană națională, Denisa confirmă parcursul bun competițional din ultimii ani aducând o nouă medalie la stilul lupte libere feminin
Luca Șarban – Aur – categoria 68 kg. Campion balcanic la lupte greco-romane în 2023 (62 kg), multiplu medaliat la Campionatele Naționale (2022-2024) cucerește titlul de campion național la una dintre cele mai disputate categorii ale acestei competiții, cel puțin dacă e să ne luăm după poza podiumului categoriei 68 kg! Elev al Școlii Gimnaziale ”George Bacovia”, Luca va urma din toamnă cursurile Liceului cu Program Sportiv Bacău așteptând în paralel eventualele noi convocări la loturile naționale,
Darius Lovin – Argint – 41 kg. Campion la ultima ediție (la categoria 38 kg), Darius”urcă”la următoarea categorie de greutate obținând de această dată argintul, dar rămânând în cursa pentru campionatele balcanice din acest an,
Alexandru Ambrosie – Argint – 48 kg. Surpriza plăcută a ediției, cucerește titlul de vicecampion al categoriei, după o evoluție foarte bună și un obiectiv clar stabilit: cucerirea categoriei la următoarele ediții,
Bronz – Robert Ambrosie – 48 kg. Fratele geamăn a lui Alexandru Ambrosie, cvadruplu campion național , medaliat cu bronz la Campionatele Balcanice din 2023, se ”mulțumește” de această dată cu bronzul, după ce a pierdut la limită într-o grupă mai dificilă a categoriei 48 kg, în cele din urmă cei doi frați, (elevi la LPS Bacău) cucerind fiecare câte o medalie, concurând în grupe diferite.
Astfel secția de lupte a Sport Club Municipal Bacău, arată un suflu nou la un alt nivel de vârstă, completând palmaresul excepțional al acestui club tradițional al băcăuanilor, care iată în această toamnă va intra în ”Sărbatoarea consemnării a 75 de ani de tradiție și rezultate de performanță”
Antrenorii laureaților susmenționați sunt Ion Șarban – lupte greco-romane și Victor Donciu lupte libere feminin, doi maeștri ai luptelor băcăuane.