16 noiembrie 2024

Luptăm să schimbăm mentalități

De-a lungul timpului am fost martor la nenumăratele schimbări de ștatefă petrecute la vârful instituțiilor băcăuane. De cele mai multe ori am asistat la rocada făcută între membrii unor formațiuni politice, fiind promovați în fotolii de conducere oameni care au crescut an de an în rândul organizației, persoane care au dat bine în campaniile electorale sau figuri celebre care au avut o susținere suficient de importantă pentru a fi propulsate într-o funcție de conducere.

Am crescut cu mulți dintre cei din generația mea, iar cu unii oameni reprezentativi ai Bacăului am fost chiar colegi de breaslă. Drumurile noastre s-au despărțit însă în momentul în care aceștia au ales cariera politică. Peste timp ne-am reîntâlnit și discutând despre evoluție am ajuns cu foarte mulți dintre interlocutorii mei la concluzia că trebuie să luptăm ca să schimbăm mentalități.



Încerc pe cât posibil să fac și eu același lucru, însă, recunosc că de multe ori mă lovesc de mentalități învechite și de oameni care nu vor să înțeleagă faptul că schimbarea (oricare ar fi ea) vine o dată cu noi. Deunăzi, cineva îmi spunea să nu ne mai întrebăm ce face orașul pentru noi, ci să ne punem problema dacă facem noi ceva pentru oraș.

Iar replica interlocutorului meu m-a dus cu gândul la cel mai tânăr manager de spital din România care conduce spitalul din Comănești. Medicul abia a împlinit 30 de ani și pot să spun că îl admir pentru faptul că la această vârstă a avut curajul să-și asume conducerea unei unități spitalicești. Nu a dus lipsă de oferte venite din străinătate sau din alte centre universitare, însă, medicul de care vă vorbesc a ales să schimbe ceva în țara lui.

Și a reușit! Ce-i drept, succesul înregistrat de el se datorează în mare măsură și autorităților locale. A fost suficient ca cineva cu viziune să propună și să realizeze proiecte în folosul oamenilor, iar lucrurile s-au mișcat în direcția dorită. Cred în oamenii cu viziune care își pun amprenta asupra locului! Și mai cred că doar împreună putem schimba mentalități!


Descoperă mai multe la Desteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014