Istoria moderna a României ne arata ca, in general, politicianul român a fost sclavul bunastarii sale si mai putin servitorul alegatorilor sai.
Si nu ne referim doar la afacerile Strussberg sau Skoda de pe vremea regatului, când politicienii au antamat cheltuieli exagerate catre concerne straine; sa ne amintim si ca, de exemplu, politicienii români erau platiti de Puteri straine la 1914 sa faca lobby in favoarea intrarii tarii in razboi de partea unora sau altora.
Avem, deci, o istorie veche a tradarii intereselor nationale, mai cu seama ca, in general, aceste tradari nu au primit decât pedepse postume.
De aceea nu trebuie sa ne mire faptul ca actuala clasa politica româneasca se afla intr-un razboi nedeclarat cu propriul popor; ca deciziile luate la nivel inalt au la baza nu protejarea interesului national, ci apararea intereselor oamenilor politici si ai celor care ii platesc.
Tot istoria ne arata, insa, ca exista situatii extraordinare când lupta impotriva intereselor propriului popor este pedepsita cu vârf si indesat, iar violentei maselor ii cad prada, din pacate, si suficienti inocenti.
