Cu toţii experimentăm necesitatea de a face alegeri, de a lua decizii importante: nu numai în realităţile de fiecare zi, în problemele de acasă, de la serviciu etc., ci şi în orientările de fond ale vieţii noastre. Şi nu întotdeauna vedem clar ce trebuie să facem, ce este bine şi ce este rău…
Iată, viaţa noastră este o luptă continuă cu ispitele. Câte închipuiri şi gânduri urâte ne vin în minte, câte ispite împotriva credinţei, câte ispite de mândrie, câte ispite de disperare, şi poate tocmai în timpul rugăciunii şi a sfintei Liturghii! Şi Isus a avut de dus aceeaşi luptă; şi el a fost ispitit tocmai atunci când se ruga. Isus a permis acest lucru tocmai pentru a ne învăţa cum să învingem ispitele la care suntem supuşi de-a lungul vieţii.
Ce este ispita? Este tactica pe care diavolul o adoptă pentru a ne atrage la păcat. Diavolul procedează în cazul nostru aşa cum fac vânătorii de urşi. Întrucât urşilor le place mierea de albine, vânătorii amestecă mierea cu alcool şi o pun aproape de bârlog. Ursul mănâncă mierea, dar apoi se ameţeşte, şi astfel este uşor de prins. La fel, diavolul ne prezintă păcatul sub aparenţele cele mai plăcute şi cele mai atrăgătoare, dar este o simplă capcană prin care ne ademeneşte, pentru a ne face sclavii săi.
Şi dacă însuşi Isus, Fiul lui Dumnezeu, a fost ispitit de diavol, să nu ne mirăm că noi, oamenii, suntem ispitiţi. În astfel de momente, să nu ne descurajăm şi să nu spunem: „Eu mă rog, lupt fără încetare, dar nu pot scăpa de ispite; cu cât mă rog şi mă lupt mai mult, cu atât parcă ispitele năvălesc mai tare asupra mea”. Dimpotrivă, aş spune că cine simte ispitele, ar trebui să fie oarecum mulţumit, iar cine nu le simte, să aibă motive serioase de îngrijorare şi teamă.
Însă oricât de multe şi de grele ispite ar avea cineva, nu trebuie să se teamă atât de mult, deoarece ispitele nu sunt păcate. Diavolul şi firea noastră omenească înclinată spre păcat ne pot stârni tot felul de închipuiri, de amintiri, de dorinţe rele. Însă, dacă voinţa nu primeşte aceste ispite, dacă nu consimte la ele, şi dacă noi le îndepărtăm cât ne stă în putinţă, Dumnezeu nu doar că nu le va socoti ca păcat, ci ne va răsplăti pentru lupta pe care o ducem. Aşadar, ispitele constituie şi o modalitate eficientă pentru a dobândi merite în faţa lui Dumnezeu. Sfântul Augustin spunea că „viaţa noastră nu poate fi lipsită de ispite, de vreme ce progresul nostru se realizează tocmai prin ispite, şi nimeni nu se cunoaşte pe sine dacă nu este ispitit”.
Dar cum vom reuşi să învingem ispitele? Ei bine, în lupta noastră cu Cel Rău să ne folosim de toate armele pe care le avem la dispoziţie: postul sau mortificarea constantă în viaţa de fiecare zi, faptele de caritate, prudenţa simţurilor, rugăciunea deasă, evitarea ocaziilor de păcat, meditarea suferinţelor Mântuitorului prin participarea la Calea sfintei cruci, spovada frecventă, Împărtăşania etc.
În această perioadă a Postului Mare să-i cerem lui Dumnezeu harul de a lupta decisiv împotriva egoismului, a lăcomiei şi a mândriei din noi şi, totodată, să reînnoim rugăciunea noastră: „Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne mântuieşte de Cel Rău. Amin”.
Pr. Emanuel Imbrea, vicar la Parohia Romano-Catolică „Sf. Nicolae” Bacău
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
