Motto
,,Ajunge zilei truda ei.,,
Era Ajunul Craciunului, zapada nu se asternuse inca, dar vantul si gerul isi făceau datoria.
Ora tarzie si frigul izgoneau copiii de pe straduta ingusta si ii trimitea in casele lor, unde bucatele, bradul impodobit, cadourile si caldura ii asteptau.
Asta vedea batranul :multă fericire. Chiar daca el nu prea avusese parte de ea, se bucura sa-i vada pe ceilalti.
Pe barba alba si lunga, inmugurisera mici turturi de gheata. Prin hainele peticite, vantul se strecura nestingherit. Manusile, taiate in zona degetelor, descopereau mainile neingrijite si asprite de vreme.
Uitandu-se din fereastra in fereastra, inima inghetata a batranului se mai incalzea, dar nu destul.
Din cand in cand, se mai oprea la cate o usa si ciocanea.
Buna seara, aş vrea … . spunea el, dar era intrerupt de răspunsul tăios,
Nu primim cersetori!
Uşa era trantita, iar zgomotul unui zavor ce urma sa fie tras, ii zdrobea inima.
Chiar daca nu avea cea mai prietenoasa infatisare, se gandi ca poate un suflet bun, il va asculta pana la capat.
Privi în lungul străzii. Mai incercă la o uşă, dar nimeni nu era dispus sa deschidă.
Candva, fusese si el fericit, atunci, demult, parcă într-o altă viaţă. În acea noapte, se putea spune că îl încerca un sentiment nou, de uşurare şi poate chiar de uşoară fericire. Ştia cu certitudine ca ceva minunat i se va înâmpla în acea seară. Bătu la altă uşă
– Buna seara, ati putea, va rog… . incepu el.
Ne pare rau, dar… . spuse stapanul casei, inainte sa fie intrerupt de copilul ce il ruga:
Te rog, tati. Ajuta-l pe domnul acesta. Te rog…
Usa se inchise, dar zavorul nu se auzi. Tocmai cand sa plece, copilul se ivi si zise:
Acesta este pentru tine, si ii intinse un platou de carton din care mirosul mâncării gătite adia îmbietor.
Multumesc, insa eu…
Era prea tarziu. Uşa era deja închisă.
Batranul mai merse un pic, dar oboseala îl doborâ. Inima lui nu mai voia să-şi facă treaba. Se sprijini de peretele unei case, în dreptul unui felinar. Privi lumina galbenă a becului de deasupra. Ar fi fost mai bună o lumânare, îşi spuse apoi zâmbi unui gând doar de el ştiut.
Puse platoul jos şi îl împinse ceva mai încolo. Câţiva câini vagabonzi se apropiară cu precauţie, apoi prinzând curaj incepura a hăpăi lacomi bucatele. Bătrânul scoase din buzunar cel mai de pret lucru pe care il avea: o iconita cu Fecioara Maria învelită cu grija în batistă . O stranse la piept, acolo, în drepul inimii bolnave. Se uită la cer şi, dintr-o dată, bolta pâlpâi şi se aprinse. Un policandru cu mii de lumânări străluceau, doar, pentru el. Inchise ochii … pentru ultima oară..
Apoi, primul fulg de nea, parcă ireal, cazu pe iconiţa din mâna îngheţată si Maica Domnului incepu a plange tăcut.
Daria Ionescu
eleva clasa a VIII a Scoala Ion Creanga Bacau
