Înainte de toate vreau să spun că acest text nu este o remarcă la adresa oamenilor cu dizabilități, ci un semnal pentru noi, toți ceilalți.
Toată povestea s-a petrecut în felul următor. După o zi întreagă în care am fost prizoniera orelor în fața calculatorului și a temelor care vin cu tractorul sau mai bine spus cu camionul (dar asta este o altă poveste pentru altă zi), am decis, împreună cu mama, să evadez din închisoarea școlii online și să mă relaxez la o sesiune de cumpărături necesare. Am văzut, însă, cu această ocazie, ceva ce nu am mai văzut niciodată până acum, și nu mă refer la decorațiuni de Halloween, dulciuri ciudate, dovleci sculptați ori alte nebunii. Am privit pur și simplu lumea cu alți ochi, și am descoperit o adevărată problemă care există la noi în țară, o problemă pe care nu o observăm, deoarece stă mult prea în umbră, deși e, totuși, la vedere: atitudinea angajaților din magazine, care se joacă De-a v-ați ascunselea cu persoanele cu dizabilități, acele persoane care stau în scaun cu rotile și au uneori nevoie de ajutorul nostru. Dar se lovesc de atitudinea noastră, în general indiferentă, față de ei.
Un domn în scaun cu rotile se străduia să ia o pungă de pe ultimul raft, dar toți oamenii îl ocoleau, pentru a nu fi nevoiți să-l ajute. Un om singur, în lupta cu problemele sale, dar și cu indiferența celor din jur. Și acum întreb: dacă toată lumea se ferește de ei, de oamenii în scaun cu rotile, iar angajații magazinelor dispar precum fantomele, într-un joc, parcă, De-a v-ați ascunselea, acești oameni cum pot cumpăra ce au nevoie? Poate angajaților le este frică de ei, dar, în acest caz, rafturile ar trebui amplasate în așa fel încât și cei în scaun cu rotile să își poată lua singuri toate cele necesare. Altă problemă ar mai fi ușile de la frigidere, nu doar rafturile foarte înalte și lipsa de omenie față de ei. Putem să facem o schimbare minoră, cu însemnătate majoră pentru acești oameni. De exemplu, unele magazine au vitrinele cu produse, joase, fără uși, unde este mai ușor să ajungi, dacă ești în scaun cu rotile, decât să deschizi frigidere cu uși înalte, cum vezi în aproape toate magazinele.
Este trist că oamenii nu vor să îi ajute, și îi resping, mai de fiecare dată, deși ei depind de alții și au nevoie de ajutor, pentru că nu se pot ridica să ia o pungă de făină de pe ultimul raft. Atunci începe să se vadă că le este rușine și teamă să mai ceară ajutorul nostru, dar o fac, totuși, pentru că nu au încotro, cu toate remarcile sau privirile neprietenești pe care le primesc.
Oamenii care au probleme nu ar trebui să se simtă rușinați sau să le fie teamă de reacțiile celor din jur, noi, cei care suntem capabili să deschidem uși, cu ușurință, să urcăm ușor scările, să luăm produse de pe raftul de sus. Noi ar trebui să fim rușinați de faptul că nu i-am ajutat până acum [Dacă i-ați ajutat, felicitări! Continuați tot așa!].
Să schimbăm lumea peste noapte! Să facem imposibilul posibil! Să nu fugim de oamenii care au nevoie de noi, pentru că nu îți poți alege destinul pe care îl ai. Mâine este o nouă zi în care tu ai putea să fii la mâna omului pe care nu l-ai ajutat astăzi. De aceea este important să ajutăm fiecare persoană pe care o putem ajuta. Astăzi! Nu mâine, nu poimâine. Ci astăzi! În momentul în care îi putem ajuta pe cei care se află în jurul nostru.
Maria – Alexandra Vaman, elevă în clasa a VI-a, la Școala Gimnazială „Dr. Alexandru Șafran”, membră a Cercului de Jurnalism al Palatului Copiilor Bacău
