Lumea mea

Va spun de la inceput: sunt adeptul caritatii. Toata familia e asa. Ne place sa facem bine, fara a cere nimic la schimb. In tacere. Si nu in maniera celor care fac din asta un adevarat spectacol, penibil, pe alocuri. Nici nu m-apuca jalea când vad „actorii” ciungi sau schiopi care aproape ca te silesc sa scoti banul din buzunar.

Sunt milos, nu si prost; acolo, va spun, miroase de-a binelea a afacere de…multe parale. Apropo, stie cineva cum traieste cersetorul fara picioare care colecteaza bani din mila bacauanilor de zeci de ani, târându-se pe asfalt? Nu cred. Imi aduc aminte de copila mea, pe când studia la scoala generala, cum primul lucru pe care mi l-a spus când a venit acasa a fost:

„Tati, iar am ajutat o batrâna sa treaca strada”. Hm. Stiti cum e? Ca in cartilea alea comuniste (pe astea le-am prins!) sau in revistele de morala crestina in care ne invata sa facem bine, sa cedam locul batrânilor in autobuz ori sa rupem un dumicat si sa-l impartim frateste cu cel care n-are. Stiu ce gândesc unii: astia sunt din alta lume. Asa o fi!!!

Dar, e lumea mea, in care, sincer, mi-ar placea enorm sa traiesc asa, fara sa mai stiu de cei care n-au niciun Dumnezeu. Inteleg – nu sunt naiv – ca viata este o jungla din care, eventual, scapi nevatamat, daca, tot eventual, ai tupeu sa dai din coate fara sa te jenezi ca l-ai ranit rau pe vecin. Dar, mai pricep si ca lucrurile, la noi, au luat-o razna de tot si doar un buton imaginar ne-ar putea da reset.

Caci, nu-i asa?, nu doar politica e fara inima, ci si restul majoritatii românimii care nu are timp sa se gândeasca, in termeni reali, la nefericitii soartei. Nu mi-i imaginez in niciun chip pe afaceristii ca-si directioneaza procentul din impozite catre ONG-uri, daca nu ar avea de câstigat ceva, macar de-o cafea, acolo. In schimb, milostivii vor aprinde oricând o lumânare cumparata din pensioara liliputana, mai ales acum, in postul Craciunului.