Ceea ce în anii ’60 era, cel puțin în România, o adevărată minune, o revelație din diferitele domenii economice până la pârdalnica lume a modei, materialul plastic, de ceva timp a devenit un soi de monstru care amenință lumea.
Nu voi uita niciodată cum o simplă rochie de material plastic, de nailon, crea senzații tari, mai ales dacă doamna sau domnișoara care o purta era și ea seducătoare. Doar vreo zece ani mai târziu, a apărut și la noi celebrul material supraelastic, din care chiar eu am purtat un costum perfect croit de un meseriaș care știa cum să măsoare de zece ori și să taie bine o singură dată.
Ce să mai spunem de tot felul de obiecte de plastic, elegante și ușoare, funcționale până la anumite limite. Numai de celebrele „pungi de un leu” sau de paharele ori bidoanele de plastic dacă amintim și cred că spunem multe.
Plasticul a infestat lumea fizică la propriu. Am văzut, într-o eprubetă, mici particule de acest gen „recoltate” chiar din inima unui om. Cum e posibil să se ajungă la astfel de situații? Prin ceea ce mâncăm cu poftă, iar carnea de pește, de exemplu, este infestată cu microparticule de plastic. Pentru că mările și oceanele încep să colcăie de plastic.
Luna iulie a acestui an a fost numită „Iulie fără plastic” de activiștii care luptă să combată poluarea mediului. Iar activiștii spun că în acest domeniu stăm din ce în ce mai rău. La începutul lunii iulie circula peste tot imaginea unui urs polar ccare se juca avan cu un bidonaș de plastic.
Mie chiar îmi pare rău să nu mai beneficiem de mici obiecte ușoare și bine turnate, precum pungile de plastic sau obiectele „de unică folosință”, care fac viața comodă. Însă chiar mă sperie spectrul descris de cei care cercetează efectele poluării cu plastic, un element care odată creat, din petrol, de el nu se știe dacă natura va mai scăpa vreodată.
Reciclarea „plasticelor”? O iluzie, dacă numai 9% la nivel mondial intră într-un asemenea proces. Iar reciclarea nu îndepărtează pericolul, ci doar lungește boala.
Lumea va deveni una de plastic, pur și simplu.
