Lumea contrastelor se reflecta dureros in fiecare eveniment, am simtit-o si la festivitatea de deschidere a noului an scolar. Copiii de bani gata si cei care in prima zi nu au putut purta mândri uniforma scolara, mai mult sau mai putin impusa, au alergat impreuna in curtea scolii „Miron Costin”, pâna la deschiderea festivitatilor.
Unora le-a surâs soarta, iar satisfactia se citea in orice detaliu, gest – de la uniforma impecabila, set complet (inclusiv piesele neobligatorii, gen sacou), pantofiorii de lac, coafurile „lucrate” de ultima moda, rucsacul musai „Violeta”, pâna la telefonul mobil care le-a mai alungat plictiseala pâna au venit „doamnele”, inelul cu pietricica pe care au promis sa il poarte doar pâna incep orele.
Multumirea de sine s-a citit mai ales pe chip, in atitudine, gesturi si priviri.
Bataia din picior, semn a nerabdare, se remarca tot la aceasta categorie de „privilegiati”.
In tabara opusa, generatia „trening si tenisi”, cu ghiozdane vechi, mostenite de la fratii mai mari. Copii insotiti sau nu de parinti, la rândul lor mai tot timpul cu ochii pe ceas, ingrijorati ca intârzie prea mult la serviciu.
Nu si-au permis sa-si ia liber nici in aceasta zi speciala. Pentru acesti din urma copii, universul in care au intrat cu pasi timizi, nesiguri este unul mai mult infricosator. Prea multa agitatie, dupa o vara linistita petrecuta cu bunicii la tara, prea multe informatii, prea multe necunoscute.
„Ce-o fi ala Iphone?”, pare sa se intrebe un pusti pe care au „tabarât” doi dintre colegii mai infipti, entuziasmati nevoie mare de noile achizitii.
Din multimea pestrita se disting mai multe mamici cu bebelusi de doua-trei luni, legati la piept. Una impinge si un carucior in care motaie un baietel de aproape doi ani.
„N-am avut cu cine sa-i las si am venit cu totii la fetita, care intra in clasa pregatitoare – povesteste mama. Cinci copii avem. In afara de cei mici (unul de trei luni, altul de aproape doi ani), avem trei copii la scoala – clasa pregatitoare, a treia si a cincea.
Anul acesta ne-a fost foarte greu. Eu lucrez in spital, iar acum primesc indemnizatie care nu e foarte mare. S-a intâmplat ghinionul ca in urma cu o luna sa fie disponibilizat sotul si de-abia si-a gasit un loc de munca. A fost o adevarata lovitura, tocmai acum la inceput de an scolar.
E greu… Am mai primit de la vecini ceva haine si o uniforma, de fapt doar vestuta, o fustita i-a ramas de la fata mai mare, si in rest am improvizat. Nu am putut sa iau acum decât strictul necesar – câteva creioane de colorat, niste carioci.
Doamna a spus ca ne mai asteapta vreo saptamâna, poate doua.” Geanina, fetita de la pregatitoare, este putin retrasa, intimidata de zarva din jurul ei. A invatat sa scrie câteva litere si spera ca va reusi dupa scoala sa-si faca si temele, dar sa o ajute si pe mama ei cu „bebele”.
