S-a publicat, la sfârșitul anului trecut, un nou studiu cu privire la obiceiurile de consum cultural din România, și lucrurile arată jalnic. Am văzut că, lectura, în mod aparte, și faptul de a merge la bibliotecă pentru a citi sau împrumuta cărți, înregistrează nivelul cel mai scăzut în rândul obiceiurilor mai sus numite. Ceea ce se reflectă în modul de a vorbi al oamenilor, în sărăcia vocabularului.
„Ne-auzim, vorbim, ceva de genu’, hai, pa!” sunt câteva dintre expresiile șablon întâlnite cel mai des, folosite în minimalul jargon al celor tineri, mai ales. Dintr-un fond lexical de bază al limbii române, numărând peste o sută de mii de cuvinte, tânăra generație folosește cel mult vreo două sute. La care se adaugă încă vreo trei sute de cuvinte și expresii din „romgleza” pe care unii tineri o vorbesc în mod curent. Se maimuțăresc, adică, folosind cuvinte copiate în mod ridicol din engleză.
Deteriorarea limbajului, sărăcirea limbii române prin folosirea unor stereotipii, prin vorbitul „în capsule”, ca și apetența pentru expresiile tari, buruienoase, de fapt vulgare de-a dreptul, sunt fenomene grave și, din păcate, la ordinea zilei. Ca să nu mai vorbesc despre lipsa de rigoare a expresiei, despre necunoașterea proprietății cuvintelor, despre platitudinea din vorbirea și chiar scrisul unor persoane care activează în spațiul public. În general, se aud multe dezacorduri care zgârâie urechea, o vorbire fără nuanțe, fără stil, ceea ce duce, inevitabil, la un fel de „țopizare a limbii”. Cei mai mulți vorbesc fără să gândească. E drept că româna e o limbă grea, cu reguli gramaticale complicate (față de care mulți au enorme candori), dar gramatica e o gimnastică a minții, iar mișcarea face bine din toate punctele de vedere.
Așa că e recomandabil să fie practicată în forme cât mai diverse, punând la treabă toate organele. Și apoi, nu trebuie să uităm că un limbaj corect, îngrijit, este o formă de respect față de interlocutorul tău. Dar, în zilele noastre, politețea pare a fi căzut cu totul și cu totul în desuetudine, părând un lucru inutil, un lucru de ieri. Deși, există lucruri din trecut care trebuie păstrate, conservate cu grijă.
Am mai scris despre asta, dar simt mereu nevoia să revin, pentru că mulți nu știu că diferențele, ierarhiile, elitele trebuie păstrate în lumea de mâine. O spune un mare prozator, laureat al Premiului Nobel, și anume Mario Vargas Llosa. Care, într-un interviu din anii trecuți, printre alte observații pătrunzătoare, o făcea și pe aceea potrivit căreia astăzi asistăm la un fenomen de „democratizare a inculturii”.
Astăzi se face o cultură de masă, se practică diversiunea, manipularea, scoțându-se în față divertismentul facil. În dauna spiritului critic și a reflecției. Se vorbește un surogat de limbă, iar moda timpului și Internetul au impus un surogat de cultură. Or, cultura adevărată presupune frecventarea spațiilor culturale, impregnare, prin lectură, efort de memorie etc. Nevoia de modele, de repere. Sunt lucruri de ieri care nu sunt inutile. Așa cum nu tot ce e nou, modern, e și bun.
