15 noiembrie 2024

Lucian Viziteu: „De ce susțin pedepse mai dure pentru fapte de abuz sexual împotriva minorilor”

„Am depus în Parlament alături de colegi din mai multe formațiuni politice un proiect de lege care vizează creșterea pedepselor pentru persoanele condamnate pentru abuzuri sexuale împotriva minorilor. În prezent, legea română este mult prea blândă cu aceste persoane care dovedesc un comportament deviant și care prin acțiunile lor distrug viețile a mii de persoane”, arată Lucian Stanciu-Viziteu, deputat USR.

„În primul rând, o prevedere la care țin foarte mult este aceea ca cei care au abuzat sexual minori să nu mai poată fi condamnați cu suspendare, ci să primească cel puțin 4 ani cu executare, dacă au abuzat sexual o persoană mai tânără de 16 ani. De exemplu, în 2016, din 192 de condamnări în Justiție, 83 au fost cu suspendare, în timp ce în 2017, din 194 de condamnări, 97 au fost cu suspendare. Societatea trebuie să îi pedepsească aspru pe acești oameni și să transmită un mesaj ferm pentru oricine mai dorește să încalce legea”, declară Viziteu.



Se mai propune ca un minor care abuzează sexual un alt minor să fie judecat precum un adult. „Există cazuri în care tineri de 16-17 ani au fost considerați minori în situația în care au fost judecați pentru abuz sexual asupra unor copii. Cred că și acești oameni trebuie să își asume întreaga responsabilitate pentru faptele lor”, spune liderul USR Bacău.

Deputatul susține că o altă prevedere curajoasă ar fi aceea ca persoanele care racolează minori pentru acte sexuale să poată fi reținuți de la prima abatere.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img

Alte titluri

- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014