Băcăuanii s-au obişnuit în ultimii ani ca Muzica Militară a garnizoanei Bacău să-i încânte cu un repertoriu variat, atât în cadrul ceremoniilor militare, momentelor aniversare, cât şi la concertele de promenadă ţinute adesea în Parcul Cancicov sau în Parcul Trandafirilor. Puţini sunt cei care se opresc în loc să-i admire de muzicieni, să le asculte muzica până la capăt, să afle cine sunt cei din spatele instrumentelor şi mai ales cine îi conduce cu bagheta sa magică. Ei bine, cel care conduce orchestra este nimeni altul decât lt. Valeriu Balan, dirijorul Muzicii Militare.
De când sunteţi dirijorul Muzicii Militare?
În anul 2015 am devenit şeful Muzicii Militare, iar în Bacău sunt venit din anul 2012, când m-am mutat de la Brăila la Baza 95 Aeriană Bacău. La rândul meu, sunt instrumentist şi cânt la clarinet şi saxofon. Am absolvit în anul 2007 Centrul de Instruire pentru Muzici Militare Bucureşti, sunt absolvent al Universităţii de Arte „George Enescu” Iaşi, Facultatea de Interpretare Muzicală. Sunt un meloman declarat şi cred cu tărie că muzica este o stare de spirit.
Cum credeţi că v-a perceput în tot acest timp publicul băcăuan?
Feedback-ul este foarte bun! Rolul Muzicii Militare a fost dintotdeauna acela de a încânta publicul şi cred că noi am reuşit acest lucru. Prin ţinută şi interpretare, încercăm întotdeauana să aducem un plus imaginii armatei române. Ne perfecţionăm continuu pentru a fi mai buni, pentru a fi pe placul publicului nostru, iar acolo unde putem îmbunătăţi sau improviza, o facem de dragul celor care ne privesc, ne ascultă şi ascultă cu plăcere muzica noastră. Ne putem juca cu notele, cu partitura, cu publicul, doar la concertele de promenadă, pentru că la ceremonii regulile sunt stricte şi trebuie să urmăm întocmai protocolul.
Din exterior pare simplu ceea ce faceţi. Câtă muncă presupune această pregătire?
Repertoriul este ales întotdeauna în funcţie de tipul de activitate. La evenimente, cântăm de regulă imnul, marşurile de întâmpinare, onorul, marşul de defilare, iar pe serviciul religios interpretăm „Ruga Militară”. La depuneri de coroane, se intonează întotdeauna „Imnul eroilor”. Repertoriul poate fi schimbat doar la diverse evenimente care ţin şi de partea artistică, de spectacol. Abordarea genurilor muzicale se face diferit, iar de multe ori se schimbă şi rolul unor instrumentişti în formaţie. Acest lucru este posibil pentru că fiecare din membrii Muzicii Militare are pregătirea necesară să cânte la două instrumente, pentru a ne adapta situaţiilor. Pentru echilibrul sonor, am mai avea nevoie de câţiva instrumentişti, însă, încadrarea nu permite deocamdată. Încercăm să relaţionăm cât mai bine cu exteriorul, colaborăm cu artişti şi cu elevi de la Colegiul de Artă „George Apostu”.
Are nevoie de public Muzica Militară?
Ca orice artist muzician şi noi avem nevoie de săli pline, de un public cât mai numeros care să ne încurajeze, să ne aprecieze şi să ne aplaude. Tocmai de aceea studiem ca să arătăm publicului că vrem să-l aducem aproape de noi şi că ne putem adapta vremurilor. O dată cu schimbările cotidiene, se schimbă şi muzica. Conceptul de modern este întotdeauna viu. Chiar dacă mergem la Filarmonică şi ascultăm muzică clasică, nimeni nu mai compune în prezent sonate. Trebuie să ştim să păstrăm un echilibru între vechi şi nou, între clasic şi modern.
Cum au apărut în repertoriul Muzicii Militare melodii ca „Pantera roz” şi „Ioane, Ioane!”
Melodii precum cele amintite le-am lucrat cu ai mei colegi tot din dorinţa de a diversifica repertoriul. Au fost provocări, ca multe altele deatfel. Chiar dacă prin structura noastră interpretăm cântece patriotice, nu uităm că cântăm un marş, melodii ca „Pantera roz”, colinde sau o prelucrare folclorică. Noi studiem în şcoală muzică clasică, dar trebuie să ştim să cântăm orice, să ne adaptăm cerinţelor. prin astfel de provocări ne facem plăcuţi publicului. Pe mine personal, muzica mă mişcă foarte mult, indiferent de gen. Zilnic fac audiţie timp de două ore, iar repetiţii/studiul ajung până la şase ore. În familia mea se ascultă mereu muzică, pentru că soţia Cristina cântă şi ea la saxofon, iar fetiţa noastră Antonia, de numai 2,9 ani reproduce foarte bine sunetele şi cred că are ureche muzicală.
