”Love Story cu un actor lipsă”

    Cunoscut publicului băcăuan, dar nu numai, pentru aptitudinile sale muzicale în zona folk-blues-jazz, fiind prezent de nenumărate ori la evenimente/concerte dedicate, băcăuanul Marcel Radovici s-a lansat pe plaja ritmurilor amintite, oficial, și prin primul său videoclip.

    Lansarea a avut loc duminică seară, 3 decembrie, în Berăria cu Noroc din Bacău, local în care, de altfel, au avut loc și filmările.



    Piesa, sugestiv intitulată ”Love Story cu un actor lipsă” a apărut și în mediul online, putând fi ascultatăși vizionată pe canalul Youtube. Muzica, versurile și vocea aparțin lui Marcel Radovici, aranjamentul muzical este ”semnat” de asemenea, de Marcel împreună cu George Maciuc, coregrafia aparține lui Romeo Iulian Tănase, acesta fiind și protagonist în videoclip, alături de Maria Caba și Iulian Munteanu.

    Din echipă mai fac parte, ca operatori imagine, Paul și Iulia Paius și Horia Iancu, Paul Paius realizând și editarea video.

    Lansarea videoclipului a avut loc în prezența a numeroși prieteni și colegi ai artistului, evenimentul fiind ”presărat” cu momente artistice – scenete, fabule, cântări folk și blues – susținute de Valentin Braniște, Tibi Ioniță, Dan Scriban, Rareș Drăghici, Alina Chiriac, Adi Dolghin și Marcel Radovici.