În preajma izbucnirii celui de Al Doilea Război Mondial, diplomația franceză și, mai ales, cea britanică, ghidonau ușurel Germania nazistă, împingând-o să se îndrepte spre Est. Cele două țări erau conștiente că nu vor scăpa, dar doreau să amâne războiul, pentru a se pregăti. Abilelor apropouri diplomatice franco-engleze li s-a alăturat diplomația poloneză, care acționa la fel de discret ca un elefant nervos într-un magazin de porțelanuri.
În vreme ce francezii și britanicii semnalizau complice că nu intenționează să se alieze cu sovieticii (prin tărăganarea tratativelor, folosirea unor nave maritime pentru a ajunge în trei săptămâni la Moscova, pe când cu avionul ar fi făcut 24 de ore cel mult, etc.), polonezii pur și simplu spulberau frontal orice încercare a sovieticilor de a crea o alianța anti-hitleristă.
Dacă vom lăsa deoparte poveștile lacrimogene de după război în care Polonia s-a victimizat cât a putut, ne vom aminti că Varșovia a semnat un tratat de neagresiune cu Germania cu 5 ani înaintea URSS și că Polonia a participat la împărțirea Cehoslovaciei, în urma Primului arbitraj de la Viena.
Polonezii, în rusofobia lor, au acționat atunci ca și azi, fără să calculeze consecințele. Azi sunt cei mai gălăgioși anti-ruși din zonă. Acțiunile lor, dacă ar fi să ne luăm după legile războiului, nu sunt deloc neutre; pot fi foarte ușor încadrați la capitolul combatanți pentru sprijinul acordat Ucrainei.
Or să spună unii că au dreptate, că rușii le-au distrus țara, că i-au oropsit și așa mai departe. Din nou, dacă privim în istorie, situația este puțin altfel. Noi vorbim de masacrul de la Katyn, dar nu vorbim de cei 100.000 de prizonieri ruși ai războiului polono-sovietic morți în lagărele poloneze. Vorbim că URSS a împărțit Polonia cu Hitler dar nu vorbim despre “linia Curzon”, granița care ar fi trebuit respectată de Polonia după Primul Război Mondial și pe care a depășit-o, în ciuda obiecțiilor Antantei, ocupând teritorii locuite de bielorusi, ruși și de foarte puțini polonezi. Vorbim de desființarea statului polonez în secolul XVIII, dar nu vorbim despre cucerirea Moscovei de către polonezi la începutul secolului XVII, în urma războiului polono-rus, declanșat, ce surpriză!, chiar de polonezi, care urmăreau câștiguri teritoriale.
Relațiile ruso-poloneze sunt foarte complicate și nu trebuie să ascultăm doar o singură parte.
