7 mai 2021. Logiscool România, școala de programare pentru copii cu vârste între 7 și 17 ani, extinde sistemul de franciză în România și urmărește să își dezvolte rețeaua cu 20 de noi școli până la finalul anului 2021, dintre care 12 sunt deja în curs de deschidere. Peste 4.000 de elevi vor putea astfel să învețe programare și să își consolideze competențele digitale în cele 20 de școli nou deschise. Până acum, aproximativ 20.000 de elevi au participat la cursurile Logiscool România în cei 3 ani de prezență pe plan local.
Parte a unei rețele internaționale de școli de programare pentru copii și adolescenți, lider la nivel mondial pe segmentul edu-tech, Logiscool s-a extins rapid pe plan internațional, ajungând la peste 110 locații în 19 țări din Europa, Asia și America. În România, Logiscool a deschis deja 40 de centre educaționale în sistem de franciză și este, alături de Ungaria, țara de origine, în topul țărilor cu cel mai mare interes pentru alfabetizarea digitală a copiilor.
Logiscool România urmărește să ofere acces la digitalizare tuturor copiilor și adolescenților, vizând deschiderea a încă 20 școli până la finalul lui 2021 pentru a-și consolida acoperirea la nivel național.
Teritoriile încă neacoperite unde şcoala caută parteneri în sistem de franciză sunt orașele Adjud, Alexandria, Bârlad, Bistrița, Botoșani, București, Caransebeș, Curtea de Argeș, Făgăraș, Focșani, Giurgiu, Mangalia, Medgidia, Mediaș, Miercurea Ciuc, Onești, Otopeni, Pașcani, Piatra Neamț, Reghin, Roman, Satu Mare, Sfântu Gheorghe, Sighișoara, Sighetu Marmației, Slobozia, Târgoviște, Tecuci, Târgu Secuiesc, Vaslui, Vatra Dornei și Zalău.
„Succesul din 2020, când numărul elevilor care au urmat cursurile Logiscool România a crescut cu 25%, ne-a arătat că interesul copiilor pentru a-și dezvolta competențele digitale este în creștere și ne-a motivat să ne continuăm planurile de dezvoltare. Pandemia ne-a confirmat că dobândirea acestor cunoștințe nu mai este utilă doar celor care vor o carieră într-un domeniu tehnic, ci este necesară tuturor și, de aceea, vrem să oferim cât mai multor copii și adolescenți șansa unei pregătiri digitale pentru viitor”, spune Indira Abdulvoap, General Manager Logiscool România.
Deschiderea unei francize Logiscool, un business sustenabil în contextul post-pandemic
Cererea pentru cursuri de programare și alfabetizare digitală a crescut în ultimii ani, din nevoia de a crea o piață a muncii adaptată digitalizării, generând un interes tot mai mare și pentru francizele în educație. Modelul de business al Logiscool este unul sustenabil chiar și într-un context atipic cum este cel creat de pandemia de Covid-19. Cursurile se desfășoară atât în centrele educaționale, cât și de la distanță, prin platforma proprie de învățare online care asigură acces la cursuri copiilor din toate colțurile țării.
Oricine poate deschide o școală Logiscool în sistem de franciză, contribuind la alfabetizarea digitală a copiilor din comunitățile din care fac parte și creând un impact real în timp ce își dezvoltă propria afacere. Sistemul pune la dispoziția partenerilor toate elementele și cunoștințele necesare deschiderii unei școli, inclusiv consultanță managerială și sprijin pentru dezvoltarea business-ului.
Deschiderea unei școli Logiscool în sistem de franciză presupune o investiție cuprinsă între 4.950 și 15.000 de euro pentru franciză, în funcție de mărimea teritoriului acoperit, la care se adaugă costurile de amenajare și deschidere a centrului educațional, cuprinse între 10.000 și 25.000 de euro. Investiția într-o franciză Logiscool poate fi recuperată în 12-18 luni.
Pașii care trebuie urmați pentru a deveni parteneri Logiscool sunt completarea unui formular pe site-ul Logiscool, prezentarea motivației într-o întâlnire cu reprezentanții școlii, adaptarea planului de business la nivel local, după un studiu de piață ghidat de analiștii Logiscool, semnarea contractului de franciză și deschiderea școlii.
„De ceva vreme eram în căutare de idei de afaceri. Am decis să căutăm o franciză, pentru că neavând experiență în antreprenoriat am simțit că o franciză ne va asigura succesul prin know-how-ul care vine la pachet. Logiscool e business-ul care ne-a convins că merită să investim toate economiile, fără să ne fie frică, pentru că îmbină lucrul cu copiii cu programarea și cu un mediu de lucru vesel și plăcut”, spune Teo Olteanu, partener Logiscool Cluj.
Pe lângă oportunitățile de învățare pentru copii, centrele educaționale Logiscool contribuie și la crearea de locuri de muncă pentru tineri pasionați de programare, de robotică și de lumea digitală în ansamblu. În fiecare școală pot lucra între 4 și 15 traineri cu abilități și cunoștințe de programare și aptitudini în lucrul cu copiii.
„Pentru noi, extinderea rețelei de francize Logiscool înseamnă și contribuția pe care o aducem la dezvoltarea resurselor umane pentru o piață a muncii a viitorului, cu angajați pregătiți, atât din punct de vedere tehnic, cât și al abilităților de adaptare și lucru în echipă. Curricula noastră, în continuă dezvoltare, include cursuri de programare și robotică menite să dezvolte cursanților și abilități tehnice, dar și umane. Ne dorim să atragem parteneri cu valori comune și ne bucurăm să oferim și viitorilor traineri un context de predare adaptat vremurilor”, completează Indira Abdulvoap, General Manager Logiscool România.
Pe lângă cursurile de programare, care constituie baza curriculei, Logiscool România oferă cursanților workshop-uri adaptate tendințelor, precum 3D Design, App Creation, Digital Illustration și Minecraft Modding, oferind elevilor posibilitatea de a-și dezvolta noi abilități, atât tehnice, cât și creative.
Despre Logiscool
Logiscool România oferă cursuri de programare și robotică pentru copii și tineri cu vârste cuprinse între 7 și 17 ani. Înființată în prima parte a anului 2018, Logiscool numără deja peste 40 de școli de programare la nivel național și este în continuă expansiune.
Logiscool România face parte dintr-o rețea internațională de centre educaționale, prezentă în 19 țări din Europa, America și Asia. Până acum, peste 90.000 de elevi au participat la cursurile, taberele și evenimentele conexe oferite de Logiscool, descoperind programarea într-un mediu plăcut și inspirational.