Ne place, nu ne place, coronavirusul ne-a schimbat viața și continuă să ne dea treburile peste cap. Din fericire sunt și aspecte pozitive. Vorbeam curând de faptul că la Căminul de Bătrâni din cadrul Primăriei Municipiului Bacău nu mai e nici urmă de covid. Sigur, în continuare se fac eforturi pentru a se menține această stare. Numai că, de-a lungul timpului, în căminul bunicilor nu totul a fost pe roze. Au fost perioade grele care au dus la diferite situații.
Tot din cauza acestor situații a scăzut numărul beneficiarilor din Căminul pentru Persoane Vârstnice. În acest moment, în centru sunt 157 de beneficiari iar capacitatea totală este de 210 locuri. Astfel, în acest moment sunt locuri disponibile iar doritorii se pot adresa direct la Cămin sau la Direcția de Asistență Socială.
„Există și posibilitatea ca doritorii să vadă condițiile pe care le oferim. Se poate efectua un tur de vizitare în care sunt prezentate camerele, bucătăria și toate facilitățile pe care le oferim. Sigur, toate acestea se pot face cu o programare și în condiții de siguranță sanitară”, a explicat Magda Dimofte, directoarea Căminului pentru Persoane Vârstnice din cadrul Primăriei Municipiului Bacău.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.