Satul Vladnic, vechi de peste două secole, nu a avut, niciodată, „nici măcar un metru de asfalt”.
În toamna aceasta, Sorin Roșu, ales primar al comunei Parincea în 2016, a rupt tradiția și a început lucrările de reabilitare în satul Vladnic.
„Am turnat deja al doilea strat de asfalt. Mai avem de reabilitat un tronson de 300 de metri din zona pârâului, unde trebuie să montăm gabioane mai întâi, ca să întârim malurile”, a declarat primarul.
Investiția are o valoare de 3.100.000 de lei și a fost finanțată din bugetul local.
Drumul asfaltat pleacă din DJ 252, traversează satul Vladnic și ajunge în satul Ghilăvești, comuna Vultureni.
O altă lucrare aflată în curs de execuție este modernizarea iluminatului public în Năstăseni, Barna și Satu Nou, care a costat 40.000 de lei și a fost susținută tot din bugetul comunei.
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.