Adriana Ojog, PSD, lucreaza in administratia locala din 1981. A fost aleasă primar la Secuieni in 2004, inainte ca patru sate sa se desparta si sa formeze o noua comuna: Odobesti. La ultimele alegeri, ea a obtinut mandatul de primar al comunei Odobesti, fiind una dintre putinele femei din judet care au intrat in batalia de la locale.
Ce istoric administrativ aveti, cu alte cuvinte, “ce va recomanda”?
Lucrez in primarie incepând din anul 1981. Am lucrat in Primaria Secuieni, intâi ca agent agricol, apoi contabil pâna in 2004. Din 2004 pâna in 2008 am fost primar, din 2008 pâna in 2010 iarasi contabil, pe 8 martie 2010 am venit la Primaria Odobesti ca agent agricol cu atributii de secretar. In 2015 am dat concurs pentru functia de administrator public si am fost administrator public pâna la investirea in functia de primar.
Va iubesc oamenii?
Cred ca ma iubesc. Nu toata lumea ma iubeste pentru ca eu spun adevarul. Cei mai multi sunt obisnuiti sa fie mintiti si le place mai mult asa. Eu le spun adevarul si vin dupa sase luni sau mai mult, când se lovesc de realitate, si imi spun: “Stiti, m-ati invatat cum sa fac, nu v-am ascultat, mai spuneti-mi o data.” De ce nu ati facut atunci? “Mi-a spus Cutarescu ca e mai simplu asa.” Asta sunt eu, oamenii sunt obisnuiti, stiu ca nu-i mint, stiu ca tot ce le spun e adevarat si nu sunt interesata sa-i pacalesc sub nicio forma. M-am nascut aici, locuiesc aici si nu as putea sa-i mint pentru ca mi-ar fi jena.
Nici ei nu pot sa va minta pentru ca ii cunoasteti foarte bine.
Foarte bine ii cunosc. Incep sa-mi povesteasca ceva, apoi se opresc si spun “Da’ lasa, ca matale ma stii!”.
Asa se explica si faptul ca ati câstigat alegerile?
Poate asa se explica, caci ani de zile au fost mintiti. Mintiti ca vor fi scazuti de impozite, scutiti de amenzi, mintiti cu promisiuni desarte ca vor fi angajati chiar daca nu au nicio calificare. Eu am mai candidat in 2012 si eram foarte mirata ca ei pot sa creada asa ceva. In campania asta, mergând din casa in casa, am aflat multe. “Stiti, doamna, mi-a promis ca ma angajeaza.” Pai cum ai crezut, nu ai niciun liceu, nicio meserie? “Da, dar mi-a promis ca rezolva.” Au crezut. Una dintre cauze, poate cea mai importanta, e lipsa de informare.
Dumneavoastra ce le-ati promis?
Le-am promis, in primul rând, ca voi face camine culturale. Eu vad in caminul cultural un spatiu in care sa vina batrânii la intruniri, tinerii sa joace biliard, sa discute, sa organizam adunari publice si sa-i informam. Multi dintre cei batrâni chiar se plâng: “Nu ne-a spus nimeni”. “Pai, acum, nu se mai spune, se citeste un ziar sau se cauta informatii pe net”, le explic eu. “Ei, doamna, dar inainte ne mai spunea cineva!” Eu asa gândesc, intrunirea nu trebuie sa fie numai la crâsma. Sa fie si intr-un mod organizat, sa petreaca o dupa-amiaza, sa joace table sau altceva. Vom gasi niste activitati pe care sa le desfasoare impreuna si sa comunice. Le place foarte mult, ar sta de vorba ore intregi. “Gata, plecati?” ma intreaba. “Plec, dar mai vin”. Le lipseste comunicarea, le lipsesc chiar si acele adunari de pe vremea CAP-ului. Drumuri avem, mai sunt câteva care vor fi asfaltate, acum trebuie sa facem ceva ca sa prosperam. E o saracie cum nu va puteti imagina. Sa facem un centru de colectare a fructelor, un atelier de tâmplarie, de cosuri sau altceva care sa le aduca un venit. Suntem prinsi in Grupul de Actiune Locala (GAL) si vom depune proiecte.
Chiar asta voiam sa va intreb, de unde veti face rost de finantare?
Prin GAL, pe fonduri europene, orice voi cauta! Intâi trebuie sa pun la punct structura Primariei, dupa care voi pleca dupa bani. Trebuie sa facem ceva. E si un climat de suspiciune, de rautate, parca nu sunt oamenii pe care ii cunosc eu. S-au si intâmplat multe lucruri, daca va amintiti, si cu vândutul copiilor, si cu tot felul de minuni.
Inteleg ca vreti sa schimbati imaginea comunei.
Da, pentru ca astfel de lucruri nu ne reprezinta. Nu stiu ce a fost atunci, dar chiar nu ne reprezinta. Nu asta e comuna Odobesti pe care o stiu eu. E o comuna cu traditii, o comuna de razesi. Ma voi ocupa de scoli, ca sa arate bine, dar asta intra in munca de zi cu zi, si voi organiza evenimente. Nimic nu s-a intâmplat pâna acum. Oamenii trebuie sa mai iasa din casa. Un alt obiectiv este intabularea terenurilor. Sunt oameni care au pamânt si nu au titlu de proprietate. Noi avem 400 de hectare rezerva, dar e o rezerva scriptica, faptic pamântul este al oamenilor, a fost dintotdeauna. Se mira si spun acelasi lucru: “Dar mi-a spus, mie, cineva?” Sunt multe de facut, dar cel mai important este sa stabilim unde si ce proiecte putem aplica ca sa obtinem finantari.
Care este cea mai mare dorinta a oamenilor?
Sa fie liniste, sa nu mai apara dispute si sa nu mai fie bruscati. Sa nu le mai fie teama sa vina la Primarie dupa o hârtie, dupa o informatie. Campania a fost foarte agitata, foarte murdara, dar eu nu am raspuns la niciuna dintre provocari. Mi-am vazut de treaba si oamenii au avut incredere. Ei ma cunosc si stiu ca voi face ceva pentru ca am si facut. Când am fost primar la Secuieni am facut târgul comunal, am facut biserica in Glodisoare, am facut scoala in Glodisoare, nu erau fonduri si, totusi, am asfaltat drumul din satul Fundeni, de la un capat la altul. Ei stiu asta.
Asadar, cetatenii si-au dorit o alta relatie cu administratia.
Da, au vrut sa vina la primarie linistiti, asa cum merg la biserica. Si au vrut o femeie. Pentru mine, prioritari sunt banii. Comuna e mica, cu buget mic. In alte zone s-au cumparat terenuri, s-au construit locuinte, au venit oameni de afaceri, au deschis fabrici, la noi, nu!
Aveti o echipa potrivita in primarie?
Suntem doar patru salariati, dar toti patru devotati comunei. Urmeaza sa marim echipa. Avem o organigrama de 22 de posturi, dar prea multi nu vom angaja. Doar in compartimentele in care suntem descoperiti, cum ar fi la urbanism, registrul agricol, resurse umane. Eu sunt increzatoare, la inceput de drum, si sunt convinsa ca, impreuna cu ei, voi reusi.
Comuna Odobeşti, infiintata in 2005 prin desprindere din Secuieni, se află la de 22 km de municipiul Bacau, intr-o zonă de deal. Are o suprafata de 5.397 ha, din care 533 ha se afla in intravilan, iar 4864 in extravilan. Comuna este formata din satele Odobeşti, Tisa-Silvestri, Ciuturesti si Băluşa, care au, in total, 950 de gospodarii cu 2.527 de locuitori. Comuna se mândreste cu o frumoasa mânastire, “Buna Vestire” din Tisa-Silvestri, si cu Biserica “Sfintii Voievozi”, construita in 1722 si considerata monument de arhitectura.