15 noiembrie 2024

Locuintele sociale devin obligatorii

Toti saracii, in carca primariilor

Primariile vor trebui sa asigure din fonduri proprii locuinte pentru persoanele fara adapost. Vor fi obligate si sa constituie pentru oamenii strazii echipe mobile de interventie sau servicii de tip ambulanta sociala. In sezonul rece, vor trebui sa amenajeze adaposturi in incinta unor institutii care detin spatii adecvate.

Asigurarea unei locuinte persoanelor lipsite de un acoperis deasupra capului va cadea exclusiv in sarcina administratiilor locale. Un proiect al Legii privind prevenirea si combaterea riscului marginalizarii sociale, afisat pe site-ul Ministerului Muncii, prevede ca administratiile locale trebuie sa aloce resurse financiare in vederea construirii, achizitionarii si inchirierii de spatii cu destinatie de locuinta pentru persoanele fara adapost. In aceasta categorie sunt incluse persoanele care traiesc in strada, locuiesc temporar la prieteni sau cunoscuti, se afla in incapacitate de a inchiria o locuinta ori sunt in risc de evacuare, au fost ori se afla in aceasta situatie si nu au un loc de resedinta sau se gasesc in institutii ori penitenciare pe care urmeaza sa le paraseasca si nu au unde sta. Acestea vor avea prioritate la o locuinta sociala, daca indeplinesc cumulat mai multe criterii. Pe langa faptul ca nu au un adapost, trebuie sa nu dispuna de resurse financiare ori valoarea lunara a acestora sa nu depaseasca venitul minim garantat, prevazut de Legea 416/2001. In plus, ele trebuie sa aiba domiciliul sau resedinta pe raza teritoriala a primariei de la care solicita locuinta sociala. Totusi, pot beneficia de aceasta si persoanele din alta localitate, daca ele lucreaza neintrerupt de cel putin 5 ani, cu contract de munca, la un angajator de pe raza administratiei locale respective. Dar cei care se dovedeste ca au avut o locuinta si au instrainat-o vor fi exclusi de la acest drept. In functie de aceste conditii, primariile, la randul lor, vor stabili criteriile anuale de selectie a persoanelor potential beneficiare si de repartizare a locuintelor sociale, precum si perioada de gazduire in acestea.

Ambulante sociale pentru oamenii strazii



Dar primariile vor avea si alte obligatii fata de oamenii strazii. Pentru acestia, administratiile locale trebuie sa organizeze echipe mobile de interventie in strada sau servicii de tip “ambulanta sociala” pentru evaluarea lor. Totodata, vor interveni prin diverse masuri precum asigurarea de hrana, haine, paturi si alte ajutoare materiale, servicii medicale sau medicamente pentru oamenii strazii. Primariile vor organiza si adaposturi de noapte, precum si din cele de urgenta. In perioada sezonului rece, pentru cei care stau sub cerul liber, sunt copii, persoane varstnice ori cu handicap grav sau accentuat, au obligatia de a amenaja adaposturi in incinta unor institutii care detin spatii adecvate, precum sali de sport, spitale, scoli sau internate.

O jumatate de buget se duce pe cofinantari

Ionel Turcea, primarul orasului Buhusi, afirma ca aceste servicii sunt necesare, dar nu pot fi realizate fara resurse: “Administratia locala are si cofinantari, si scoli, si domeniu public! Nu are doar servicii sociale. Putem construi locuinte, dar numai cu ajutorul Guvenului.” Mai grav este ca transferarea acestor obligatii in sarcina autoritatilor locale deschide usa discriminarii deoarece nu toate persoanele fara adapost traiesc in orase bogate, care pot acoperi costurile necesare infiintarii si functionarii acestor servicii. Unii saraci traiesc la Buhusi, altii la Cluj sau Bucuresti, arata Ionel Turcea. “Guvernul trebuie sa tina cont de nevoile acestor persoane, de Constitutia Romaniei, dar si de posibilitatile administratiei locale, arata Ionel Turcea. Nu poate sa puna totul in spatele autoritatilor. Mie mi-ar trebui jumatate de buget numai pentru programele aflate in derulare.” CL Buhusi are venituri proprii de circa 700.000 de euro si i-ar trebui un milion de euro pentru cofinantarea proiectelor demarate pe Fondul de Mediu si PIND, pentru plata TVA si demararea lucrarilor pana la decontarea primelor facturi.

“A innebunit Guvernul!”

Primaria Comanesti se apropie de cerintele acestei legi, avand in constructie un adapost de noapte. “Suntem in faza de finalizare a «Centrului de urgenta pentru persoanele fara adapost», pe care l-am construit cu fonduri de la Ministerul Muncii, printr-un program national”, declara Viorel Miron, edilul orasului. Centrul a costat 5,7 miliarde de lei vechi, din care CL Comanesti a acoperit doar 30 la suta. Pentru construirea de locuinte si infiintarea de ambulante sociale, nu sunt bani. “Eu sunt de acord ca e nevoie de asa ceva, dar nu avem resurse. Daca Guvernul ne va asigura finantarea vom construi blocuri sociale, daca nu, nu!” In Comanesti sunt sute de familii cu probleme locative, dar, culmea ironiei, si sute de apartamente goale, nefolosite, proprietarii lor fiind plecati de ani buni in strainatate. “Eu cred ca Guvernul asta a innebunit, afirma Margareta Luncanu, primarita din Secuieni. Altfel, nu se explica! Mie nu mi-a dat un ban, cum poate sa-mi ceara asa ceva? Ne-am descurcat cum am putut, am innodat leu cu leu ca sa supravietuim.” Margareta Luncanu afirma ca Primaria Secuieni a avut grija si pana acum de saracii comunei, nu era nevoie sa o oblige Guvernul: “Noi, in fiecare an, am dat pachete, de sarbatori, copiilor, i-am ajutat pe batranii singuri, cu ajutorul Consiliului Judetean, am dus tabla si ciment sinistratior din Valea lui Nastase, dar bani ca sa construiesc locuinte nu avem!”.
Silvia Patrascanu
Elena Tintaru




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014