26 decembrie 2024

Local Kombat: „Pitbull” Atodiresei e mondial!

Intr-o atmosfera incendiara, Sala Polivalenta „Nadia Comaneci” din Onesti a gazduit in seara de 7 decembrie desfasurarea Galei Local Kombat, la care Ionut “Pitbull” Atodiresei a devenit primul campion mondial WAKO Pro din istoria României, dupa ce l-a învins pe detinatorul centurii la categoria 64,5 kilograme, spaniolul Aitor Eguzkiza. Dupa ce si-a trântit la podea adversarul inca din prima repriza “Pitbull” a dominat fiecare runda disputanta, in cea de-a treia spaniolul Aitor Eguzkiza, care a abordat aceasta intâlnire cu o tactica proprie – aceea de a fi cu un picior in fata mai mereu! -fiind “secerat” de un croseu. Si in ultima repriza, la care spaniolul a aratat o usoara revenire, „Pitbul”, cu o puternica dorinta de finalizare, l-a aruncat in corzi. Atodiresei s-a impus ca victorios la decizie split deoarece arbitrul spaniol l-a declarat învingator pe conationalul sau, în timp ce arbitrii din Bulgaria si Italia au considerat ca victoria i-a revenit românului. La capatul acestui meci foarte frumos si disputat, sportivul spaniol, intr-un deosebit gest de fair-play, imbratisându-l pe Ionut Atodiresei, a aratat publicului ca ambii jucatori sunt invingatori! La final Atodiresei a declarat: “Mi s-a îndeplinit un vis, acela de a deveni campion mondial. Este rezultatul a aproape 20 de ani de munca. Sunt în al noualea cer. Este unul dintre cei mai buni ani din cariera. Dupa ce în iunie la Craiova am luptat în fata a aproape 15.000 de spectatori, acum am cucerit si centura mondiala”. Pe lânga meciul pentru titlul mondial, s-au mai disputat alte cinci meciuri pentru titlul national Local Kombat. Marius Graunte (60 kg), Amansio Parachiv (67 kg), Cristian Milea (71 kg), Cristian Ristea (85 kg) si Danut Hurduc (95 kg) sunt noii campioni nationali, Milea obtinând si trofeul pentru “Cel mai spectaculos KO” în urma succesului înainte de limita repurtat împotriva lui Claudiu Badoi. Marius Graunte a invins in meciul pe care l-a terminat in forta cu Florin Lupu, ploiesteanul Amasio Paraschiv (alias “Seriful”) si-a luat “o revanta cu scântei” in fata timisoreanului Alin Span. Cristian Ristea l- a invins la puncte pe Alexandru Nedelcu intr-un meci, care a tinut “pâna la ultimele puteri”, iar ieseanul Danut Hurduc a avut ca adversar pe timisoreanul Gheorghe Flutur. În meciurile internationale, Adrian Mitu l-a învins pe francezul Yasin El Hana – “indragostit” de corzile ringului, in preajma carora a jucat aproape tot meciul, în timp ce Miodrag Olar s-a recunoscut învins de francezul Phillipe Salmon, un luptator foarte tenic, ce a dat lovituri puternice in finalul partidei. În primul meci al “colosilor”, la categoria +96 kg, Zsolt Balla l-a facut KO pe Adrian Stoiti în prima runda, desi acesta din urma a fost aproape de a obtine victoria cu numai câteva secunde înainte. “Greii” Alexandru Lungu si americanul Steven Banks, evoluând la categoria +125 kg, au oferit faza serii dupa ce au cazut în afara ringului, iar meciul s-a încheiat fara decizie din cauza accidentarii americanului. Gala din orasul Nadiei Comaneci a fost organizata special pentru prezentarea marii finale “Superkombat”, programata pe 22 decembrie la Bucuresti. Gala onesteana s-a desfasurat in fata unei sali arhipline, dupa ce toate biletele s-au epuizat in numai o singura zi.





spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img