Ședința Consiliului Local de luni, 26 iunie, ar putea consemna o premieră pentru municipiul Bacău: vânzarea primelor locuințe ANL către chiriașii care și-au exprimat această dorință.
Plata acestora se poate face cu un avans de minim 15% și o eșalonare a ratelor pe o durată de până la 25 de ani.
Sumele rezultate din vânzarea locuințelor se vor constitui într-un fond din care vor fi construite alte locuințe de tip ANL, pentru băcăuanii care îndeplinesc condițiile prevăzute de lege.
Periodic, în Comisia de specialitate sunt analizate cererile chiriașilor care doresc să cumpere locuințele ANL. Dosarele care întrunesc toate condițiile, urmează să fie supuse aprobării Consiliului Local, iar după votul majorității urmează demararea procedurilor efective de vânzare.
„Consider că este un mare pas înainte, pentru că tinerele familii care au beneficiat de locuințe ANL își pot definitiva statutul juridic al locuințelor în care au locuit cu chirie și pot avea o anumită predictibilitate. Mă bucur că nenumăratele discuții pe care le-am avut la București, la sediul ANL, au dat roade, iar primele locuințe de tip ANL din Bacău pot fi vândute câtre chiriași”, a declarat viceprimarul Liviu Miroșeanu.
„În acest moment, la Primăria Municipiului Bacău există 57 cereri de cumpărare de locuințe, iar fiecare dosar va fi analizat, urmând să emitem o rezoluție”, a mai declarat acesta.
„Celor care doresc să-și cumpere locuințele, le transmitem că primul pas este depunerea unei solicitări în acest sens, pe adresa contactprimarie@primariabacau.ro, sau la Centrul de Informare Cetățeni al Primăriei Municipiului Bacău, din strada Nicolae Titulescu, nr. 3”, a încheiat viceprimarul Miroșeanu.