La jumatatea acestei saptamani a prins sa circule prin sediul Inspectoratului Scolar Judetean zvonul ca inspectorul scolar general adjunct Livia Sibisteanu si-ar fi prezentat demisia la Ministerul Educatiei si Cercetarii. Intrebat ieri dimineata, la conferinta de presa, daca acest zvon e adevarat sau nu, inspectorul scolar general Radu Ababei a declarat: aAm auzit si eu, ca si dumneavoastra, dar abia m-am intors din concediu si inca nu am stat de vorba cu doamna Sibisteanu. S-ar putea sa-si fi depus demisia, pentru ca ma anuntase ca are aceasta intentie si, cum eu eram in concediu, avea dreptul sa-si depuna demisia direct la Minister. Personal, nu am avut niciodata ceva sa-i reprosez din punct de vedere profesional, dimpotriva, am apreciat intotdeauna eficienta tuturor demersurilor dumneai si cat de mult se implica in tot ceea ce face. Oricum, doamna Sibisteanu se afla in concediu pana la 31 august inclusiv si cel care ii va lua locul va incepe efectiv lucrul pe acest post de la 1 septembrie. Deocamdata, inca nu m-am gandit la o persoana anume, dar va voi anunta imediat ce vom lua o decizie in acest sens”. Inspectorul scolar general adjunct Livia Sibisteanu a confirmat informatia noastra: aIntr-adevar, mi-am prezentat demisia la Ministerul Educatiei si Cercetarii, cu incepere din 1 septembrie 2005, din motive de sanatate. Nu am nici un alt motiv, am lucrat la fel de bine si de eficient si cu noul inspector scolar general, Radu Ababei, si cu noul inspector scolar general adjunct, Mirela Berza. Sunt in concediu pana pe 31 august, inclusiv, iar de la 1 septembrie ma intorc la catedra. Dupa cum vedeti, insa, desi sunt in concediu ma aflu la Inspectorat si-mi voi sprijini in continuare colegii, atat cat am sa pot”.
Scris de Stefan OLTEANU