30 noiembrie 2024

Lipsa iluminatului public pe strada Stadionului stârneste dispute

De trei saptamâni, bacauanii care locuiesc pe strada Stadionului orbecaie noaptea ca sa ajunga acasa. Lipsa iluminatului stradal stârneste nemultumirea celor care locuiesc la blocul nr.13/A si la blocul nr. 17 scaraA/B.

Oamenii spun ca au facut numeroase plângeri la Primaria Bacau, insa nu au obtinut nicio reactie. Nemultumirile legate de lipsa luminii au ajuns si in atentia Asociatiei de proprietari „Crizantema”.



„Acum trei zile am facut sesizare la primarie, la doamna Bancila, care se ocupa de iluminat si am sperat ca o sa se remedieze aceasta problema. N-a venit nimeni pâna acum. Cred ca daca s-ar organiza putin mai bine, lucrurile ar sta altfel”, declara Virgil Nemteanu, presedintele Asociatiei de proprietari „Crizantema”.

Locatarii din zona spun ca se tem pentru siguranta lor si a copiilor odata cu lasarea serii. „Avem copii care invata dupa-amiaza si ajung acasa pe inserat. Noi lucram schimbul doi si ajungem acasa aproape de miezul noptii. Imi este frica! Il mai sun pe sotul sa vina inaintea mea, insa nici pe el nu pot sa-l sacrific seara de seara. Mi-e teama in special de betivii care isi fac veacul prin zona”, spune Irina Balta, locatar.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -