Lipsa forţei de muncă afectează afacerile mici şi medii

În cei 27 de ani scurşi de la momentul decembrie 1989, băcăuanii care au îndrăznit să intre în lumea afacerilor s-au lovit, an de an, de câte o problemă majoră. Dacă până acum, patronii de firme au avut de-a face cu bătăile de cap legate de dobânzile mari, cursul de schimb, lipsa finanţării sau predictibilitatea fiscală, de ceva timp, aceştia au pe primul loc în lista neajunsurilor majore lipsa forţei calificate de muncă. Aşadar, nu de puţine ori, IMM-urile din judeţ s-au plâns că întâmpină mari greutăţi în găsirea de angajaţi calificaţi, fenomen care, în mod evident, le afectează negativ producţia. Din păcate, tendinţa, manifestată accentuat anul trecut, continuă şi în 2017.

„Nu găsim forţă de muncă, în general, căci despre forţă calificată de muncă de nici nu se pune problema. Or, noi formăm oamenii la locul de muncă, pe cheltuiala noastră. Vă daţi seama că noi lucrăm cu tehnologii înalte, toate utilajele noastre fiind de ultimă generaţie. Nu se ajunge pur şi simplu să lucrezi cu ele! Problema e că, angajaţii noştri, după ce ajung să stăpânească meseria, pleacă afară, în Italia, Anglia sau prin alte ţări UE”, spune Gigel Farcaş, oasociat la fabrica de ambalaje Barleta din Bacău.

Angajatorii caută nu doar absolvenţi de facultate, ci mai ales tineri specializaţi în şcoli profesionale. Oamenii de afaceri se plâng că, din cauza lipsei forţei de muncă, vânzările sunt în scădere.

„În 2015, am avut o comandă la export, în Belgia, şi i-am chemat la lucru pe toţi angajaţii mei. Din păcate, la scurt timp a trebuit să renunţ la contract, pentru că nu făceam faţă, mulţi dintre angajaţi optând să plece la muncă în afară. Chiar şi acum aş avea nevoie de cel puţin 100 de angajaţi, pentru că am comenzi din Franţa, şi nu fac faţă, dar nu mă bazez decât pe 30, pentru că nu am de unde să-i iau”, a declarat Marin Mironeasa, preşedintele Uniunii Generale a Industriaşilor din România UGIR – 1903 Bacău şi patron al unei fabrici de mobilă în zona Tamaşi.

Fenomenul crizei de muncitori se întâlneşte aproape în toate sectoarele economice. Andreea, de exemplu, este proprietara unei pensiuni din judeţ. De ani de zile se confruntă cu probleme în a găsi angajaţi calificaţi într-una din meseriile specifice industriei de hotelărie, de la ospătar, bucătar, la cameristă sau recepţioner. „Cred că acest domeniu este cel mai căutat şi mai bine plătit în toată lumea, nu doar Europa sau România. Din acest motiv, angajaţii noştri pleacă afară, la muncă. Am avut chiar studenţi care, pe timpul vacanţelor, au vrut să-şi asigure un mic venit. Ei au plecat primi în străinătate”, explică proprietara pensiunii.

Cum s-a ajuns aici?

Fenomenul a fost generat de plecarea masivă a forţei de muncă din ţară, mai ales începând cu data intrării României în Uniunea Europeană, când milioane de români (inclusiv băcăuani) au optat pentru a lucra în străinătate. O altă cauză ar putea fi desfiinţarea, în urmă cu mai bine de 10 ani, a învăţământului profesional. Un al treilea motiv al crizei muncitorilor este atitudinea patronilor de firme private, care deşi s-au confruntat cu acest deficit de forţă de muncă, s-au ferit cât au putut de mult să le mărească salariile angajaţilor, ceea ce nu a făcut decât să adâncească acest deficit. Or, plafonarea salariilor la un nivel minim admis de lege (în prezent, existând un număr foarte mare de salariaţi plătiţi cu salariul minim pe economie) a fost dictată fie de faptul că sectoarele din economia românească produc la un nivel low-cost, fie pentru că proprietarul afacerii a preferat să-şi păstreze profitul. În fine, ultimul motiv, dar nu şi cel mai puţin important, este însuşi sistemul de asigurări sociale care, practic, a încurajat oamenii să aleagă ajutorul social în locul angajării.

Ce este de făcut?

Cert e că piaţa forţei de muncă din zonă este foarte slabă, în contextul în care educaţia şi formarea profesională adaptate la cerere au fost neglijate complet în ultimii ani. În aceste condiţii, se impune de urgent aducerea la zi a curriculei şcolare şi a listei de calificări necesare, precum şi dezvoltarea parteneriatelor dintre şcoli şi firme. De altfel, învăţământul dual a fost deja adoptat de investitorii germani în anumite oraşe mari din Transilvania. Practic, mai multe companii s-au unit pentru a susţine financiar o astfel de şcoală, asigurând elevilor transport, cazare, activităţi extracurriculare şi burse suplimentare. La final, absolvenţii primesc diplome recunoscute atât de statul român, cât şi de cel german, fiind angajaţi la companiile care i-au şcolarizat.