Limba română, între prieteni şi duşmani

Pre-text

În valurile de interviuri pe care le publică presa românească, majoritatea covârşitoare au ca subiect creaţia literară. (Vorbesc, desigur, despre convorbirile pe teme culturale.) Dialogul cu un lingvist este un caz la câţiva ani, iar aducerea în prim-plan a unui jurnalist din această categorie e o raritate absolută. Iată de ce am parcurs cu maxim interes conversaţia dintre Cristian Pătrăşconiu (prezent în multe reviste de cultură – îndeosebi în „România literară” – cu interviuri antologice solicitate scriitorilor) şi Marcel Tolcea, autorul unei cărţi de profil – „Limba română pentru începători. De la 14, la 101 ani” (Editura Universităţii de Vest, 2017). Este o colecţie de texte citite la Radio-România Timişoara de aproape cinci ani, în cuprinsul unei rubrici (de 3 minute) de cultivarea limbii. Dialogul celor doi a apărut în Revista „Ramuri” de la Craiova (nr. 3/2019, pp. 12-13). Marcel Tolcea (n. 1956) a fost, până în 1989, profesor de gimnaziu, apoi corector la ziarul „Drapelul roşu” de la Timişoara şi ulterior redactor la Editura „Facla”. Actualmente, profesor universitar la catedra de jurnalism şi ştiinţele comunicării. Reproducem în continuare pasaje din răspunsurile sale, cu minime comentarii.

Nu avem doar o română

Dată fiind diversitatea manifestării limbii naţionale, „există câteva «limba română»”, luându-i în calcul pe „cei care scriu fără semne diacritice, cei care o condimentează cu emoticoane sau emojii, cei care scriu cu brb sau lol, graffitiurile, limba de lemn, scrisul cu haştaguri etc.” pe de altă parte, singurătatea românei e un neadevăr, de vreme ce aceasta „are mai mulţi prieteni decât duşmani”.

Prietenii…

„Pentru limba română corectă, cei mai buni prieteni sunt cititul, DEX-ul şi DOOM-ul.” M. Tolcea nu va uita toată viaţa „DEX-ul zdrenţuit al profesorului G. I. Tohăneanu, magistrul Literelor timişorene”. De la acesta a deprins şi exigenţa faţă de cuvântul făcut public: „Chiar dacă aş jura că e aşa cum ştiu eu, tot mă uit şi verific. Dar mă uit în cărţile fizice, nu pe internet, unde apar şi multe năzbâtii”.

… şi neprietenii

Bănuiala că şcoala e de vină s-a confirmat: „Cel mai redutabil duşman al limbii române este liceul. După clasa a VIII-a, gramatica şi lecţiile de cultivare a limbii dispar, iar în anul I de facultate noi descoperim că majoritatea tinerilor sunt semianalfabeţi”.

Procese concrete

Cu mâhnire „asistăm la proliferarea a ceva mult mai grav decât ignoranţa şi incorectitudinea – vulgaritatea”. Absenţa lecturii văduveşte exprimarea de necesarele embleme externe: „Limba română se goleşte tot mai agresiv de referinţele culturale, de expresiile latineşti sau franţuzeşti”. Soluţia e întoarcerea la carte: „E de ajuns să te prindă febra cititului şi, încetul cu încetul, descoperi o minunată limbă română”.

Paradox major

Din experienţa de redactor sub ceauşism, a conchis că acei ani au fost „perioada de glorie maximă a limbii române îngrijite, creative, suple şi expresive”, ca o formă de „rezistenţă faţă de griul limbii oficiale”.

Dreptul la greşeală

Percepând comunicarea română ca pe un spectacol, Marcel Tolcea ne linişteşte: „E firesc să greşim”. Iar pentru a fi credibil, în conţinutul rubricii sale de la radio discută şi propriile greşeli.

Noi şi limba română

Am reţinut o afirmaţie care ne-ar putea ghida în relaţia cu propria exprimare: „Oamenii trebuie să iubească limba, cuvintele, povestea lor, nu să se raporteze la ea ca la un rebus inabordabil şi răzbunător”. Altfel spus, să rămânem prieteni pe viaţă cu acest veşmânt al individualităţii noastre.