După 1989, lingviştii din Republica Moldova au devenit foarte atenţi la termenii pe care îi utilizează un domeniu sau altul, spre a-i scuti pe vorbitori de… improprietăţi. Sintagma „proprietatea termenilor“ a devenit aproape obsesivă pentru ei şi, prin contaminare, şi pentru noi.
În învăţământul superior sau chiar în cel liceal au apărut cercuri de terminologie, la unele simpozioane ştiinţifice am ascultat lucrări din domeniu, ceea ce ar fi trebuit să ne dea de gândit nouă, celor „din ţară“. E drept că terminologii de la Chişinău îşi propuseseră să se debaraseze de influenţa rusă, pe de o parte, şi să fortifice zestrea mai veche primită de la limba română, pe de altă parte. (Apropo de… termeni: Micul dicţionar academic, din 2003, nu recunoaşte cuvântul terminolog, pe când DEX-ul îl înregistrează – şi bine face –, ca şi DOOM-ul din 2005, la cuvinte nou introduse. Am avea nevoie pentru fiecare disciplină în parte de un terminolog, dar şi de specialişti în domeniul general al terminologiei, înţeleasă ca sector al ştiinţei limbii şi nu ca totalitate a termenilor dintr-un anumit orizont de cunoaştere.)
De la occidentali ar fi trebuit să luăm altceva: obligaţia unei incursiuni terminologice atunci când elaborăm o lucrare ştiinţifică. Aproape întotdeauna apar surprize când consultăm dicţionarele la cuvântul-titlu respectiv, ceea ce ne determină o poziţie critică, dacă nu circumspectă în abordarea subiectului propus.
Dintr-un astfel de unghi am plecat când am expus masteranzilor de la Literele băcăuane (anul I) fişa disciplinei „Metodologia cercetării ştiinţifice“ în programele de studii „Cultură şi literatură română“, „Limba engleză – practici de comunicare“, respectiv „Limba franceză – practici de comunicare“.
A venit şi vremea examenului, care a fost un festin intelectual. Cei 46 de masteranzi au predat tot atâtea crochiuri de lucrări ştiinţifice, pe tot atâtea teme. Beneficiind de dubla specializare (limba şi literatura română, respectiv o limbă străină – engleza sau franceza), au putut consulta relaxat marile dicţionare tipărite, la noi sau în alte ţări, în cele două limbi, şi apoi să traducă „încrucişat“ (cei de la engleză pentru cei de la franceză şi invers) accepţiile termenului care a stat la baza subiectului dezvoltat într-un fel de prolog a ceea ce va fi disertaţia de la finele masteratului. Unele teme vizează direct limba română, vorbind despre zonele vulnerabile ale acesteia: utilizarea anglicismelor, limbajul argotic (între ob-scenitate şi… artă), greşeli în presa scrisă şi cea audiovizuală, articularea numelor proprii, pluralizarea, unităţile frazeologice, idiotismele, pericolul stereotipiei, paronimia, influenţarea limbii, inclusiv din partea celor orientale (turca) etc.
Alte teme, punctuale, au propus soluţii de rezolvare a impasurilor lingvistice: antecameră, anticameră sau ante-cameră/anti-cameră?; de la bestiar, la bestial; ne întoarcem la Liuzi-Călugăra?; café, coffee sau kafés?; Valentine’s Day versus Dragobete; conţinut şi conţinuturi; Podurile, Podurii sau Poduriul?; ceangău – termen popular sau ştiinţific?; pro şi contra exit-poll; un „stigmat: Călăraşi, Călăraşi, mai mult praf decât oraş etc.
O a treia categorie au format-o lucrările anunţate prin titlu ca având o accepţie mai largă, dar care includeau obligatoriu excursul terminologic: „Recuperarea trecutului cultural băcăuan“, „Pedagogia ludens“ (cu punct de plecare în lucrarea, excelentă, a Laurei Anghel, despre dificultăţile limbii franceze), „Avanpremiera unui centenar – Constantin Micu Stavila“, „Doamne ale literaturii române – Georgeta Mircea Cancicov şi Ioana Postelnicu“, „Eminescu în ediţii bilingve“, „Vorbe licenţioase la… scenă deschisă“, „Tradiţii frumoase din Frumoasa – bulibaşii“, „Chiraleisa – un obicei dispărut?“ etc.
Pentru scurt timp (examinarea a fost şi orală), masteranzii au devenit terminologi ai domeniilor alese, cu atât mai mult cu cât în majoritatea cazurilor a exista o compatibilitate a competenţelor.
(De exemplu, un absolvent de litere, acum fotbalist într-o echipă băcăuană, a tratat despre jurnalismul sportiv/lingvistic.) „Profesiunea“ de terminolog ar trebui inventată, măcar pentru faptul că specializarea seamănă cu cea a antropologului (din antropologie) sau, mai bine, cu cea a filologului (din filologie).
