Nicolae Manolescu zice ca da. si nu e vorba de o discutie conjuncturala, ci de un discurs consecutiv acordarii titlului de doctor honoris causa al Universitatii „Vasile Alecsandri” din Bacau (27 oct.). Gabriel Chifu, care l-a însotit în toate cele opt împrejurari similare, observa ca la fiecare ceremonie de acest fel, Nicolae Manolescu abordeaza tema starii culturii noastre.
„Vom ajunge curând ca UNESCO sa includa româna printre limbile amenintate cu disparitia. Dupa mine, un om educat este cel care se poarta civilizat si, tot atât de important, cel care utilizeaza corect limba româna.” (Rectorul Carol Schnakovszky observa ca, mai nou, chiar alfabetul pierde teren: „Am primit un mesaj cam asa: bara oblica, apostrof, tilda, alte semne si un emoticon. Nici acum nu l-am decodificat”.)
rgumentul Domniei Sale: limba româna literara „se vorbeste din ce în ce mai prost”. Nu este o noutate pe glob (toate natiunile au de suferit de pe urma degradarii variantei normate a limbii), „dar exista institutii care protejeaza limba literara. La noi, Academia Româna nu-si exercita acest drept”.
„Apropo de introducerea lui â peste tot: acuzativul panem a dat corect pâine, dar rivus nu-l motiveaza pe râu.”Alta observatie priveste generalizarea cratimei, care relativizeaza logica utilizarii ei, pentru ca acest semn ortografic nu se justifica mereu. Remarca m-a dus spre versul eminescian „Tot românul plânsu-mi-s’a” (Doina), în care cratimele marcheaza rostirea împreuna a trei cuvinte, dar când aparea fenomenul elidarii, se utiliza apostroful (aici semnaleaza absenta vocalei e).
Ca altadata Al. Odobescu, N. Manolescu îsi pune nadejdea în scoala, care în loc sa instruiasca, adica sa învete, chipurile educa: „Exista un dispret al scolii fata de învatatura”. Educatia trebuie sa succeada instructiei si nu sa premearga acesteia. Ca dascal („Am fost dintotdeauna un om al scolii si-mi place sa ma întâlnesc cu elevii”), considera ca România de azi are doua cusururi: „scoala proasta” si, respectiv, „incompetenta generala”.
Lozinca actuala e „Omul nepotrivit la locul nepotrivit”. De la acelasi microfon din Aula „V. Alecsandri”, de la care Solomon Marcus, în 2013, vorbea despre crimele educationale, N. Manolescu pune întrebari incomode: „Ati auzit de malpraxis în învatamânt? De ce nicaieri în tara un profesor de nota 4 la concursul de titularizare nu este dat afara din scoala? si-atunci nu-ti vine sa spui ca Marin Preda: «Daca scoala nu e, nimic nu e!»?” Dureros: „Prestigiul scolii s-a prabusit”. Autor de manuale si înainte, si dupa 1990, este contrariat de disparitia literaturii ca disciplina de învatamânt. I-a luat locul „comunicarea literara”.
„Deci daca eu scot limba (a mimat gestul celebru al lui Einstein), aceasta e o forma de comunicare. Scoala are nevoie de limba, dar nu în acest chip.” Ne amagim si nu vedem ca scoala „i-a transformat pe analfabeti în pseudoculti: cum e posibil ca un filolog sa scrie *Arghezii? Nici *nostrii nu se justifica, dar Arghezi cu ce a gresit?” Un astfel de produs al scolii ajunge sa predea elevilor, iar efectul nu e imediat.
„Daca malpraxisul medical se vede cu ochiul liber, cel din învatamânt are urmari pe termen lung.” Dupa o scrutare a publicului – studentii îl urmareau cu atentie crescuta -, îsi remodeleaza tonul: „Oricât de prost platit ar fi, profesorul este indispensabil”. Probabil ca fostul sau dascal de la Râmnicu-Vâlcea, Traian Cantemir – cariatida a Filologiei bacauane -, i-a spus ca „doar scoala te învata, în vreme ce viata te strica”. Sa le dregem pe amândoua!
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
