Sunt, în istorie, multe si dificile probele la care a fost supusa limba noastra pentru a dovedi ca ne poate exprima simtirea si gândirea, de vreme ce „e pe deplin formata în toate partile ei” (M. Eminescu). Scriitorii au fost cei dintâi care si-au declarat satisfactia ca pot trimite spre cititori idei si sentimente îmbracate în forma cea mai potrivita. Unul dintre ei, Marin Cosmescu-Delasabar (12 oct. 1916, com. Crovu, jud. Dâmbovita – 21 ian. 2010, Bacau), i-a masurat aproape toate potentele combinatorii, de la jocul de cuvinte pâna la istoria literara.
A început asadar ca rebusist, exersând resursele ludice ale limbajului si alaturându-se scriitorilor care au cochetat cu enigmistica literara: T. Arghezi („Cuvinte potrivite si… încrucisate”), T. Musatescu, M. Dragomir s.a. Debutul publicistic este considerata prezenta în nr. 5/1936 al revistei „Rebus-Magazin” cu schita umoristica „Jurnalul unui rebusist”. Avea deci 20 de ani si a trebuit sa treaca o jumatate de veac pentru a reveni la prima pasiune: în 1983, 1985 si 1988 este premiat de Cercul Rebusist „Feroviarul” din Craiova pentru proza rebusista (schita „Misterele cabinetului medical”) si epigrama, iar Cercul Rebusist „Straja” din Cluj-Napoca îi acorda diploma pentru „cel mai vârstnic participant la proba de definitii”.
Adevaratele prestatii artistice sunt cele din sfera literaturii. M. Cosmescu-Delasabar este istoric literar, prozator, traducator, publicist, dramaturg si epigramist, unul dintre cei mai de seama pe care i-a avut Bacaul. Dupa modelul instituit de Gr. Tabacaru (întemeietor, împreuna cu G. Bacovia, al Revistei „Ateneu”, în 1925), si-a asumat cu atâta seriozitate rolul de cercetator al culturii scrise locale încât a fost recunoscut drept om-institutie. Era stapânul unor subiecte pe care unii abia le puteau enunta, nicidecum aprofunda: Gr. H. Grandea, Maximilian Costin, G. Bacovia, familia Budenilor, Ion Luca, D. Alistar, Al. sendrea, V. Alecsandri, G. st. Cazacu, Alecsandru Tiron-Sphinx, Neli Cornea, G. Caizerliu si altii. Lucrarea „Reviste si traditii literare în orasul Bacau” din 1968, premiata de S.s.F., a adus în atentie nume de publicatii si de scriitori total necunoscute, dar care fundamentau o istorie culturala a locului coplesita de valori.
Am selectat din creatiile lui M. Cosmescu-Delasabar câteva izbânzi ale limbii române: traducere ori scriere originala, vers sau proza:
* „Spre nefericirea coconilor Brâncoveni, neamul lor se stingea an de an fiindca dintre feciorii lui cei osânditi în piata seraiului, doar Constantin a lasat urmasi care au dainuit pâna în zilele noastre /…/” (Venea o fata pe Sabar, Calarasi, 2006, p. 71);
* „Când soarele se-naltase de trei sulite deasupra Bisericii Sfântul Neculai, pe soseaua Domneasca si-n Ulita Mare cu greu razbeau târgovetii spre dughenele negustorilor. Dinspre Margineni si Calugara, ca si dinspre podul de sus al beizadelei Costache Sturza de la Saucesti ori peste cel de la vale, al Calugarilor, se scurgeau cete, cete de tarani, ca-n zilele cele bune de iarmaroc” (Iovita Valahul, povestire despre Unirea din 1859 la Bacau; Buc., Ed. Tineretului, col. „Clubul temerarilor”, 1969, p. 4; tiraj: 75.000 ex.);
* „Scriitori din târgul-vama,/Multi – epigramisti de seama,/si-au gasit un fel de joaca/Sa-si ia târgul în tarbaca.//De-i adusei la lumina/si-am stârnit tot tambalaul,/Ei – sa stiti! – n-au nicio vina,/ Doar eu… mi-am gasit Bacaul” (Umoristi si epigramisti bacauani contemporani, Craiova, Ed. „Didactica nova”, 2009, p. 5).
Marin Cosmescu-Delasabar – un performer al limbii române, în asteptarea recunoasterii totale.
