Septembrie este lună bacoviană: pe 4 (stil vechi), respectiv 17 (stil nou), a venit pe lume poetul care a dat şi continuă să dea strălucire Bacăului. Prima exegeză dedicată autorului poeziei „Plumb” îi aparţine Svetlanei Paleologu-Matta şi a fost publicată în franceză, în 1958 (la un an după trecerea în eternitate a poetului). Editura „Ateneul scriitorilor” din Bacău tipăreşte în 2013 a doua ediţie a cărţii, în traducerea Luciei Olaru-Nenati, (re)lansată în cadrul „Toamnei bacoviene”.
Am avut privilegiul să citesc în manuscris noua variantă şi să constat din nou că lucrarea „Existenţa poetică a lui Bacovia” este un dar uriaş făcut Bacăului. O primă concluzie este că nu se poate vorbi despre opera acestui mare damnat liric decât corelând-o cu contextul cultural european, desemnat de mari gânditori ori creatori de artă: Charles Baudelaire (poet, estetician francez), Fr. Chopin (compozitor polonez), Emil Cioran (eseist şi filozof român), Martin Heidegger (filozof german), E.T.A. Hoffmann (scriitor, compozitor şi pictor german), J.-Chr.-Fr. Hőlderlin (poet şi filozof danez), Sőren Kierkegaard (teolog şi filozof danez), Friedrich Nietzsche (poet şi filozof german), E.-A. Poe (scriitor american), J.-J. Rousseau (gânditor iluminist francez), W. Shakespeare (scriitor englez), A. Schopenhauer (filozof german), O. Spengler (istoric şi filozof german). Când e nevoie de adjectivul de la numele propriu, am remarcat manifestarea câtorva reguli pe care încercăm să le descriem aici.
Pe un utilizator grăbit (cum suntem toţi), DOOM-ul nu-l ajută deloc: lista de cuvinte nu include prea multe derivate cu sufix de la numele proprii. Ca atare, shakespearerian sau shakespeareean/shakespearean? Dacă luăm în seamă că DOOM2 (2005) preferă, slab motivat, mediteraneean, în loc de mediteranean (DOOM1 – 1982), suntem înclinaţi să acceptăm a treia variantă, cu doi e. Cu răbdare, deschidem capitolul introductiv al DOOM-ului şi găsim la rubrica „Sufixe şi derivate cu sufixe” (pp. LXIII-LXIV) că dacă există deosebiri între scrierea şi pronunţarea finalului unui cuvânt străin, derivatul se va scrie, la alegere, cu sau fără cratimă înaintea sufixului: shakespearian/shakespeare-ian, rousseauism/rousseau-ism, poeesc/poe-esc, de la Shakespeare, Rousseau, Poe.
După cum se vede, „vocala” e nu se pronunţă sau se metamorfozează în u (/pou/, pentru Poe), ceea ce creează dubletul ortografic de mai înainte. Dacă însă numele propriu se termină în consoană, sufixul -ian se ataşează direct la radical-cuvânt de bază: cioranian, heideggerian, kierkegaardian, spenglerian (derivatele sunt folosite, vorbind despre Bacovia, în ordine, de Tudor Opriş, Dumitru Lavric, Theodor Codreanu, Georgică Manole).
În capitolul din „Istoria…” sa rezervat poetului simbolist născut la Bacău, G.Călinescu utilizează mai multe derivate, în sintagme („muzica chopiniană”, „sinistritate hoffmanniană”) sau în enunţuri: „Simbolismul poetului e acela din tradiţia sumbră a baudelairianismului”. Pompiliu Constantinescu se foloseşte de două derivate dificile ortografic: poeesc şi baudelairian, iar Mihai Cimpoi extinde terminaţia la bacovianologie. O situaţie nouă o creează adjectivul de la numele Nietzsche: câtă vreme există corespondenţă între finalul cuvântului şi rostire (e nu este mut ca la Baudelaire sau Shakespeare), iar Mediterana l-a dat pe mediteraneean, ar trebui acceptată forma nietzscheean, deşi logic ar fi nietzschean.
(Se ştie că radicalul unui cuvânt de bază terminat în vocală pierde acea vocală, după care se adaugă sufixul: -ean, ca la Târgovişte – târgoviştean, dar şi Ardeal – ardelean, Argeş – argeşean etc.)
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
