S-a născut la 23 februarie 1914 în satul transilvănean Nepos, comuna Feldru, dar a trăit cea mai mare parte a vieţii la Iaşi. După propria mărturisire, a ţinut să se apropie de spiritul moldovenesc îndrăgostindu-se iremediabil de scrisul lui Sadoveanu, dar aducând cu el, din Ardeal, ceva din lumea interioară a satelor Hordou (pentru George Coşbuc) ori Târlişiua (pentru Liviu Rebreanu), ambele din judeţul său – Bistriţa-Năsăud. Mai mult decât atât: a făcut cunoscute felul de a se vorbi dincolo de Carpaţi, prin studiul „Graiul din Nepos“ (1937), precum şi poezia… poeziei zonei natale, prin teza de doctorat din 1949 – „Limba poeziei lui George Coşbuc“.
Domeniul în care s-a afirmat a fost cel al limbii române literare, care, într-o oarecare măsură, contopeşte preocupările fundamentale ale filologului, proiectându-le şi către sfera literaturii artistice („Limba română literară. Studii şi articole“, 1970). Îl iniţiase în această aventură intelectuală profesorul său de la Filologia ieşeană, Garabet Ibrăileanu, căruia îi va purta toată viaţa o aleasă stimă.
Cea mai mare parte a carierei didactice a purtat pecetea învăţământului superior, fiind asistent, conferenţiar şi profesor la Facultatea de Filologie a Universităţii „Al. I. Cuza“ Iaşi, timp în care a fost şef de catedră şi decan (unul dintre cei mai longevivi, într-o perioadă tumultuoasă: 1950-1968). Ca dialectolog, a îmbrăţişat, împreună cu Iorgu Iordan şi Gh. Ivănescu, teoria lui G. Ibrăileanu privind caracterul temporar unitar al limbii române literare, divizată în secolele XVII-XVIII în dialecte, care s-au contopit în secolul următor.
Gavril Istrate a avut conduita profesorului dăruit publicului. Ţinea conferinţe, participa la manifestări culturale („Zilele Ion Creangă“ de la Târgu-Neamţ s-au bucurat de prezenţa lui ani în şir) şi aducea în atenţia contemporanilor modele ale înaintaşilor culturii naţionale.
L-am cunoscut la Craiova, în 1979, la o conferinţă de filologie. Ca student, eram aproape uluit să am în faţă un fost discipol al lui G. Ibrăileanu. Mai apoi l-am întâlnit la Humuleşti, unde venea împreună cu Constantin Ciopraga. De când am aflat că Sandu Manoliu, băcăuan, s-a afirmat la Năsăud, nu am avut pace până nu l-am vizitat, la Iaşi, în cartierul Păcurari, în 2007 şi în 2008.
Se înţelege că nu am vorbit doar despre acesta, ci şi despre Traian Cantemir, de exemplu. Mi-a împrumutat Buletinul „A. Philippide“ şi alte câteva cărţi pe care, restituindu-i-le, le-am folosit ca surse pentru noi dialoguri (imprimate pe casete audio). Am remarcat memoria neobişnuită şi pe aceasta am contat când am pus la cale o deplasare la Iaşi în preajma centenarului, pentru a-mi vorbi despre alt băcăuan, Giorge Pascu.
Din păcate, de pe 30 ian., G. Istrate a plecat dintre noi, la 100 de ani fără trei săptămâni. (Grigore Olimp Ioan mai făcuse… pozna aceasta, în 2013.) Radio „Alfa“ va difuza duminică (23 febr.) şi marţi (25 febr.) o secvenţă de interviu din 2007. Non omnis moriar.
