Titlul derivă dintr-un joc matematic aplicabil şcolarilor mici care au depăşit statutul de boboci: unui elev din clasa a doua i se poate spune că e de două ori mai mare faţă de treapta abia absolvită. Se impune precizarea: doi e din unu şi unu. Dacă ne uităm atent la programa clasei a doua, vom observa că o bună parte din materie obligă la întoarcerea spre cele însuşite în clasa I, care eventual primesc etichete şi sunt grupate tematic.
O mămică ne-a rugat să citim critic testul de evaluare iniţială aplicat băieţelului ei din clasa a doua, din două motive: pentru a elimina eventualele erori şi, respectiv, pentru a preîntâmpina o măsurare greşită a competenţelor micuţului.
Secvenţa nr. 1: „Sunetul este cea mai mică parte a unui cuvânt, se aude (nu se vede) şi se rosteşte”.
Corecte sunt afirmaţiile privind particularităţile unui sunet: acesta este receptat (fonetica acustică), după ce a fost emis (fonetica articulatorie). Frazei îi lipseşte un relativ, „care”, pentru a da continuitate enunţului: cuvânt, care se aude etc.
Secvenţa nr. 2: „Vocale sunt sunete care se rostesc uşor, singure, fără ajutorul altor sunete (a, e, i, o, u, ă, î, â)”.
Nu pot fi ambele cuvinte de început nearticulate; variante: a) Vocalele sunt sunete care…; b) Vocale sunt sunetele care… Acelaşi cuvânt e o dată subiect (vocalele), iar a doua oară, nume predicativ (vocale).
Adevărata eroare, adică una ştiinţifică, este de aflat în succesiunea vocalelor limbii române. Măcar de la jocul de copii ştim că sunt şapte vocale (nu opt!): a, e, i, o, u, ă, î. Acel â este literă, nu sunet, mai precis variantă de notare a vocalei /î/.
Secvenţa nr. 3. „Consoane sunt sunete care se pronunţă cu ajutorul altor sunete (b, c, d, f, g, h, j, k, l, m, n, p, q, r, s, ş, t, ţ, v, w, x, y, z).
Trecem peste absenţa articolului la cuvintele de început şi privim cu mare nedumerire spre inventarul consoanelor limbii române. Pentru c şi g ne propunem să alocăm o discuţie separată, dar pentru q, w, x şi y putem preciza aici că nu sunt consoane, ci litere care notează diferite sunete:
• k: în kaizer (aliment; rostit /caĭ-zăr/, notat /kaĭ-zăr/), notează consoana /k/, dar în kiwi (fruct, rostit /chi-vi/, notat /ќi-vi/), notează altă consoană: /ќ/;
• q: în quaestor (cuvânt latinesc – „magistrat cu atribuţii fiscale, în Roma antică”; rostit /cvestor/, notat /kves-tor/), notează consoana /k/, dar în quebracho (arbore tropical din America de Sud; rostit /chebracio/, notat /ќe-bra-čo/), notează altă consoană: /ќ/;
• w: în watt (unitate de măsură pentru putere; rostit şi notat /vat/, notează consoana /v/, în week-end („sfârşit de săptămână”; rostit /uĭchend/, notat /uĭ-ќend/ sau /uĭќ-end/), notează vocala /u/, iar în western (film american; rostit /ŭestărn/, notat /ŭes-tărn/), notează semivocala /ŭ/;
• x: în xerox („aparat de copiat sau copie obţinută cu acest aparat”; rostit /cserocs/, notat /kse-roks/), notează consoanele /k/ şi /s/, iar în exact (rostit /egzact/, notat /eg-zakt/), notează alte două consoane: /g/ şi /z/.
• y: în ytriu (element chimic; rostit /itrĭu/, notat /i-trĭu/), notează vocala /i/, iar în yală („broască de siguranţă”; rostit /ĭală/, notat /ĭa-lă/), notează semivocala /ĭ/.
Am şi un sfat pentru învăţători: înainte de a compune un test, consultaţi măcar DEX-ul, unde pentru q, de pildă, se spune că notează un sunet, pe când la p se spune că notează o consoană.
