Este partea a doua a titlului unei comunicări ştiinţifice susţinute de conf. univ. dr. Petru Butuc, de la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă“ din Chişinău, în cadrul sesiunii ştiinţifice anuale organizate de Universitatea „Apollonia“ din Iaşi în 2013. Alături de alte lucrări de cercetare în variate domenii – ecologie, sociologie şi comunicare; istorie, literatură, cultură şi educaţie; medicină stomatologică –, textul face parte din volumul „Studii interdisciplinare“, sub redacţia şi coordonarea prof. univ. dr. Vasile Burlui şi prof. univ. dr. Constantin Gh. Marinescu (Iaşi, Editura „Samia“, 2014).
Zăbovim asupra lucrării universitarului din Republica Moldova pentru că aduce în atenţie componenta cea mai dinamică a instrumentului de comunicare numit limba, şi anume morfosintaxa. „În prezent gramatica – ne atenţionează Petru Butuc – a devenit o ştiinţă mult mai profundă şi mai abstractă, dar scopul ei a rămas acelaşi, pragmatic: de însuşire a mecanismului de generare a unor îmbinări, propoziţii şi fraze concrete şi corecte“. Acest fapt devine posibil dacă vorbitorul ia în calcul – evident, fără să memoreze reguli şi definiţii – extrem de strânsa legătură dintre cele două paliere ale oricărei gramatici: morfologia şi sintaxa.
Dintre acestea, câştigul cel mai important pentru receptor vine dinspre sintaxă, care uneori poate da un plus de înţelesuri pentru acelaşi fapt de limbă. Filologul de la Chişinău propune spre analiză fraza „Ea, şezând cu el alături, mâna fină i-o întinde,/ Părul ei cel negru-n valuri de mătasă se desprinde“ (M. Eminescu). Îmbinarea de cuvinte „şezând cu el alături“ – construcţie gerunzială – „pare să aibă valoare de complement circumstanţial de mod“. La o lectură mai aplicată, cu accent pe factorul logico-semantic, se pot identifica „alte patru valori comunicativ-informative (sintactice)“: de complement circumstanţial cauzal („fiindcă şade cu el alături“), temporal („când stă cu el alături“), condiţional („dacă stă cu el alături“) sau de atribut („care stă cu el alături“).
Demonstraţia lui Petru Butuc e până la urmă un act de descompunere sintactică a gerunziului şi de nominare a valorilor implicite ale acestui mod verbal criptic. Din punctul de vedere al destinatarului unui astfel de mesaj, să recunoaştem că distribuirea aceluiaşi cuvânt în cinci accepţii sintactice e un pat al lui Procust aplicat construcţiei gerunziale. Suntem mai avantajaţi dacă şirul de cuvinte le cuprinde pe toate într-o legătură complexă decât să le împartă în atât de multe direcţii. Gerunziul are acest apanaj al inefabilului.
Plasat între atâtea alte texte referitoare la subiecte dintre cele mai variate, articolul din domeniul lingvisticii, pus sub titlul „Limba, bază a tuturor tipurilor de comunicare“, demonstrează încă o dată că nu numai vocabularul este esenţial în relaţionarea umană, ci şi părţile de vorbire, fundament pentru unităţile sintactice simple sau complex-propoziţionale.
