Limba ce-o vorbim şi-o scriem: Auzite sau citite

ISTORIA LIMBII ROMÂNE, LA EUROVISION. Finala naţională a popularului concurs muzical, alimentată de marca spirituală a oraşului-gazdă (Baia Mare, centru al regiunii recunoscute drept leagănul dacilor liberi – Maramureşul), a fost dominată de momente tradiţionale autentice. „Chiar dacă a cântat în engleză şi textul lui /Ovidiu Anton/ nu conţinea faimoasele cuvinte dacice mânz, viezure, varză, mesajul cântecului său a fost pe placul urmaşilor” – notează de la faţa locului corespondentul „României libere”. În titlul articolului – angajant, stăruitor în detalii expresive –, ordinea e alta: „Varză, mânz, viezure, Eurovision”, iar în text, ni se explică: „De acum încolo, şi cuvântul Eurovision poate intra liniştit în vocabularul <> de azi”. Este limpede că reporterul are pasiunea istoriei şi chiar ştie câteva cuvinte din substratul traco-dac al limbii române. „Lăsând gluma la o parte” (aceea cu „validarea” termenului Eurovision ca fiind măcar getic…), trebuie să operăm o inventariere cât de cât exactă a celor trei cuvinte. Varză, primul cuvânt din titlu (scris în totalitate cu majuscule), cu niciun chip nu poate fi plasat între elementele de substrat. Originea este clară: din latinescul viridia, -ium (un neutru plural), cu înţelesul de „arbori şi plante verzi, locuri înverzite, verdeaţă”. Acel i din mijloc s-a sincopat, iar d A i A vocală a trecut la dz şi apoi la z. Altul este cuvântul moştenit de la traci: barză, comparabil cu albanezul bardhë. Iniţialele celor două substantive l-au păcălit pe reporterul nostru. Celelalte – mânz şi viezure – sunt cu adevărat din substratul traco-dac, alături de abur, balaur etc., până la 80-100 de cuvinte. Balada rock „Moment of Silence” a pledat, indirect, pentru biruinţa spiritului. Subscriem la cele declarate de Ovidiu Anton imediat după concurs: „Avem nevoie de cultură ca să evoluăm”.
continuarea pe www.desteptarea.ro

SEMIADVERBUL, MAI TARE DECÂT VERBUL. „Vreau doar să mulţumesc publicului din România, iar acest doar este o metaforă”, a spus acelaşi Ovidiu Anton. Se confirmă că o banală parte de vorbire poate căpăta, în contexte ample, energia unei acţiuni.
DUBLU AVANTAJ. Noul dirijor al Corului Academic Radio este Ciprian Ţuţu. Intervievat la „Oaza de muzică” (RRC, 3 febr.), a trebuit să facă un acord prin încrucişare între pronumele relativ „care” şi articolul posesiv-genitival. Ca să găsească forma corectă, a enumerat în faţa noastră/în urechile noastre variantele posibile: „(corul) al cărui activitate/al cărei/a cărui – aşa! – activitate…”, lămurindu-ne şi pe noi că articolul se acordă cu femininul, iar pronumele, cu neutrul. Al doilea avantaj al tânărului dirijor este că ne obligă să punem diacriticele ca becarii ori bemolii din partiturile sale muzicale.
POEZIE – TRAGEDIE. „Vocile memoriei”, de la RRC, l-a evocat pe Florin Mugur, la 25 de ani de la plecarea dintre noi. Eugen Lucan şi Anca Mateescu ne promit un răgaz liric cu poetul decedat la 9 febr. 1991, când de fapt îl ascultăm cu o confesiune tulburătoare: venind spre Radio, a aflat de moartea lui Aurel Dumitraşcu, la doar 34 de ani. I-a girat volumul de la „Cartea Românească”, anunţând un poet neobişnuit de valoros, dar cenzura i-a scos 40 (din 100) de texte, cele mai reuşite. „Unde or fi?” se întreabă autorul „Convorbirilor cu Marin Preda”. „Dumnezeu ştie, dar nu ne spune”, conchide metafizic Florin Mugur.

JOACA CU FOCUL. „Îmi place ştirile, da’ şi muzica”, spune o ascultătoare certată cu gramatica elementară, într-un pachet de declaraţii de fidelitate faţă de un post de radio. Oare nu se putea renunţa la vorbele nepotrivite nici măcar într-o conversaţie banală? Simpla selecţie a acestora pentru a fi aşezate într-un spot publicitar dă girul corectitudinii pentru o incorectitudine!