Medicii legisti de la serviciul Medicina Legala din cadrul Spitalului Judetean de Urgenta (SJU) Bacau au stabilit cauza mortii lui Radu Coriolan Marginean, tanarul de 29 de ani care a decedat marti la putin timp dupa ce a primit ingrijiri medicale la spitalul din Buhusi. „Rezultatul necropsiei arata ca pacientul a decedat in urma unei insuficiente cardio-respiratorii acute consecutive unui infarct miocardic acut, ne-a declarat Mirela Romanet, purtator de cuvant al SJU Bacau. Avea un cord cu cardiopatie hipertrofica (cord marit). S-au prelevat probe si pentru analiza toxicologica.” La Directia de Sanatate Publica Bacau s-a deschis o ancheta in acest caz, pentru a se stabili „daca s-a respectat procedura administrativa”, dupa cum ne-a declarat dr. Mihaela Popescu, directorul DSP. O eventuala culpa medicala poate fi stabilita numai de Colegiul Medicilor. Radu Coriolan Marginean s-a simtit rau in dupa-amiaza zilei de marti. S-a deplasat la spitalul buhusean, unde, dupa cum a declarat directorul medical al unitatii sanitare, dr. Toron Mouhannad, i s-au facut o electrocardiograma si o ecografie. Apoi, i-au fost administrate doua injectii, „una ca sa nu mai vomite si inca una pentru a-l calma, s-a constatat ca are o stare generala buna si a plecat acasa, de la camera de garda, fara acordul medicilor”. Dupa cateva minute, starea i s-a inrautatit si a decedat. Radu Coriolan Marginean era presedintele Organizatiei de Tineret a PDL Buhusi. (D. Mincu)
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.